Invazie de străini în Liga 1

În premieră, în campionat au debutat mai mulți stranieri decât autohtoni

Fenomenul globalizării a atins de ani buni și fotbalul, iar efectele lui se simt din ce în ce mai puternic și în Liga I.

Dacă acum doi ani ne miram de creșterea numărului jucătorilor străini, după ce acesta depășise, în premieră, suta, în sezonul recent încheiat s-a stabilit un nou record: 163 de stranieri! Această cifră reprezintă 29,3 la sută din totalul fotbaliștilor folosiți de echipele din campionatul intern. Un alt amănunt interesant este legat de faptul că pentru prima dată numărul debutanților străini, 107, l-a depășit pe cel al fotbaliștilor autohtoni. Tot o premieră s-a consemnat cu prilejul meciului Dinamo – CFR Cluj din retur, atunci când echipa oaspete a aliniat la start un „11” format în totalitate din străini. Deși mulți specialiști, în frunte cu selecționerul Victor Pițurcă, au sugerat că fotbaliștii importați sunt lipsiți de valoare, 30 dintre ei au fost convocați la echipele lor naționale, cei mai importanți fiind Dorsin și Golanski, care chiar participă la Euro în aceste zile. Alte elemente care dovedesc că și în Liga I au ajuns străini valoroși sunt: clasarea pe primele două locuri ale topului mediilor ProSport ale lui Zapata și Art. Karamyan, situarea lui Ljubinkovic pe a treia treaptă a golgheterilor, dar și contribuția stranierilor la titlul cucerit de CFR Cluj.



Iată de unde vin jucătorii străini care au evoluat în ultimul sezon de Liga 1

Publicat: 17 06. 2008, 18:14
Actualizat: 18 06. 2008, 17:07