Investiție de 20 de milioane de euro: Pandurii va avea stadion ultramodern

Redactor:
Robert ZANFIR
Investiție de 20 de milioane de euro: Pandurii va avea stadion ultramodern
  • Publicat:
  • Actualizat:

Stadionul Municipal „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, pe care joacă echipa Pandurii, va fi modernizat, vicepremierul Liviu Dragnea anunțând sâmbătă, la Târgu Jiu, în prezența premierului Ponta și a altor miniștri, că investiția, evaluată la 20 de milioane de euro, va fi făcută de CNI.

Anunțul a fost făcut de Dragnea la întâlnirea pe care acesta a avut-o, alături de premierul Ponta și de mai mulți miniștri, cu autoritățile locale din Gorj, cărora le-au prezentat principalele investiții care vor fi făcute în județ.

Unul dintre proiecte vizează modernizarea Stadionului Municipal „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, pe care joacă echipa Pandurii, investiția urmând să fie făcută de Compania Națională de Investiții (CNI), iar autorităților locale le-au fost prezentate trei machete pentru a-și alege una dintre acestea.

Dragnea a menționat că modernizarea stadionului se face în urma demersurilor inițiate de autoritățile locale și ca urmare a performanțelor pe care Pandurii Târgu Jiu le-a înregistrat în competițiile interne și în Europa League.

„Prin preluarea acestei investiții de către CNI se dorește reabilitarea, modernizarea și extinderea arenei astfel încât să îndeplinească condițiile necesare pentru găzduirea de meciuri ale competițiilor UEFA până în faza de semifinală. (…) Noul complex sportiv va avea o capacitate de minimum 12.500 locuri acoperite, număr suficient pentru găzduirea competițiilor menționate”, a spus Dragnea.

Conform acestuia, costurile modernizării stadionului sunt estimate la 20 de milioane de euro, banii urmând să asigure dotări la standarde europene.

„Spațiul de cazare pentru sportivi va fi de minimum 40 de camere, cu toate dotările necesare, inclusiv facilități de recuperare, vestiare pentru jucători, arbitri și oficiali, cabinet medical, cabinet antidoping, săli de încălzire, spații pentru spectatorii VIP, spații pentru alimentație și comerț, spații pentru presă și conferințe și activități de protocol, un sistem performant de sonorizare și iluminare, o bună acustică, precum și un sistem de protecție a spectatorilor împotriva intemperiilor și a soarelui puternic„, a susținut Dragnea.

El a mai spus că la stadion vor fi amenajate și 2.500 de locuri de parcare, proiectul urmând să fie realizat într-o perioadă cuprinsă între 18 și 24 de luni.

Vicepremierul a afirmat că CNI va prelua investiția după ce autoritățile locale vor pune la dispoziția acesteia atât o expertiză tehnică, dar și una energetică pentru a începe procedurile necesare pentru a reliza studiul de fezabilitate, după care vor fi contractate lucrările de investiții pentru modernizarea stadionului.

Stadionul Municipal „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu a fost inaugurat în 1965, iar acolo își dispută meciurile echipa Pandurii. Anul trecut, pentru că stadionul nu corespunde standardelor europene, echipa Pandurii Târgu Jiu a fost nevoită să își dispute meciurile din Europa League pe Cluj Arena.

Mediafax
 

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns…
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Regulă nouă privind suspendarea și retragerea permisului de conducere. Se aplică în toate statele UE
Regulă nouă privind suspendarea și retragerea permisului de conducere. Se aplică în toate statele UE
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce concurenți au uimit
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce…
×