„Investitorii” de la „U” Cluj au fost demascați!** Situație incredibilă: „S-a făcut o anchetă internă! Sunt niște impostori, niște no-name-uri!”

Tratativele de preluare a clubului „U” Cluj, ce la un momentat păreau a fi avansate, s-au dovedit în cele din urmă a fi sortite eșecului.

Negocierile dintre oficialii „șepcilor roșii” și DK Sportler au intrat în impas atunci când s-a cerut celor doi reprezentanți ai firmei germane de impresariat, Volker Diergardt și Christopher Obi, să facă dovada că dețin sumele necesare investiției. Cei doi au pretins că banii sunt asigurați de Sportfive, firma care a organizat, alături de Adrian Thiess, amicalul de lux Dinamo – Barcelona.

„Cei care au fost la Cluj și s-au întâlnit cu toată lumea și au anunțat cu surle și trâmbițe că vor să cumpere Universitatea sunt doar niște impostori. Și-au asociat numele cu Sportfive, au zis că ei colaborează cu Sportfive, ba chiar că unul din ei, Obi, ar fi director de marketing, este ceva incredibil. Am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe directorul general al Sportfive dacă are de gând să cumpere o echipă din România și nu auzise de așa ceva. Apoi au făcut o anchetă internă și nu i-au găsit nicăieri pe cei doi. Ei nu sunt angajații Sporfive, nu au fost niciodată angajați și nici măcar colaboratori. S-au folosit de nume ca să facă vâlvă, dar rămân doi impostori care nici nu știu ce au urmărit. Ei au doar o firmă care vinde asigurări către fotbaliști, sunt no-name-uri”, a spus Thiess, CEO la Thiess Holding și partener Sportfive, pentru Ziua de Cluj.

Publicat: 07 11. 2012, 10:34
Actualizat: 07 11. 2012, 10:55