LPF a programat partida Unirii de sâmbătă de la Vaslui la ora 19:00, astfel încât jucătorii vor fi de Înviere pe autocar, în drum spre Alba Iulia, unde vor ajunge duminică la patru dimineața!
Șefii clubului ardelean au discutat în zadar cu cei de la LPF ca partida de sâmbătă să se joace mai devreme. „Nu este normal ca formațiile din București să joace vinerea, iar noi să fim programați sâmbătă seara! Cei de la LPF au zis să discutăm cu televiziunile ca să schimbe ora partidei, dar acestea nu au fost de acord. Asta e să fii o echipă mică! Dacă am fi jucat la ora 14:00, ar fi fost în regulă. În aceste condiții, ne vom petrece sărbătorile pe autocar”, a spus președintele Marian Sarmeș. Acesta speră ca după meciul de la Vaslui echipa sa să își mărească șansele pentru a evita retrogradarea. „Victoria cu Astra este una extrem de importantă pentru noi. Vrem cel puțin un egal la Vaslui, iar apoi să obținem cât mai multe puncte cu Craiova, Internațional și Ceahlăul. Cât timp mai avem șanse, vom lupta”, a mai precizat Sarmeș.
Mureșan: „Vom face Învierea la stadion”
Jucătorii altor două echipe ardelene vor fi pe teren chiar înainte de Înviere, în condițiile în care meciul CFR – Bistrița se va juca sâmbătă de la ora 21:00! „E decizia televiziunilor, nu ne convine, dar nu avem ce face. Era mult mai bine dacă am fi jucat la 17:00. Asta e, vom face Învierea la stadion”, a spus Iuliu Mureșan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER