Învingătorul ia tot, învinsul iese din joc. După ce a pierdut lupta pentru șefia LPF cu Gino, Sorin Drăgoi demisionează de la ACS Poli și invocă o legătură cu alegerile de la Ligă. Posibilul său înlocuitor a fost ofițer SRI și membru PRM
ACS Poli a anunțat miercuri că președintele Sorin Drăgoi și-a depus demisia și va mai sta la club doar pentru perioada de preaviz corespunzătoare unei funcții de conducere. Zdrobit la recentele alegeri pentru șefia LPF de către Gino Iorgulescu (n.r. – a obținut un singur vot din 14 pentru a deveni președinte, și acela dat de el însuși, ca reprezentant al ACS Poli), fostul city-manager al Timișoarei ne-a comunicat că va sta, momentan, departe de fotbal. Întrebat dacă succesorul său va fi Ionuț Nasleu (consilier al primarului Robu), Drăgoi a dat un răspuns cu mult subînțeles.
În comunicatul postat pe pagina clubului se anunță că decizia fusese luată la data de 29 septembrie, în ședința de Consiliu Director. Așadar, de peste o lună. „Mi-am dat demisia și am anunțat asta în Consiliul Director, unde am spus că voi demisiona indiferent dacă voi câștiga sau nu alegerile la Ligă. Dacă aș fi câștigat, oricum trebuia să-mi dau demisia. Nu am câștigat, dar am considerat că așa e cel mai bine pentru club. Am avut o demisie scrisă atunci, dar cu data de 1 noiembrie. Pentru că am o funcție de conducere, trebuie să am un preaviz de 45 de zile”, a declarat, pentru ProSport, Sorin Drăgoi.
Vor urma și alte demisii?
Deocamdată, Sorin Drăgoi este singurul conducător care a demisionat de la ACS Poli. Situația clubului este însă incertă. Vicepreședintele Radu Birlică a declarat anterior că i-a promis primarului că rămâne sigur la echipă până la finalul acestui an.
Drăgoi nu știe ce vor face Birlică sau managerul sportiv Adrian Neaga. Pentru moment, președintele spune că se va retrage din fotbal. „Au fost și problemele legate de finanțare. Deocamdată, cred că mi-a ajuns”, a spus Drăgoi, întrebat de posibilitatea să apară la alt club de fotbal.
Vine Ionuț Nasleu la șefia clubului?
Numele vehiculat în oraș pentru a prelua funția de președinte la ACS Poli e Ionuț Nasleu, consilierul primarului Nicolae Robu. Fost absolvent de Teologie, fost ofițer SRI, fost membru PRM și chiar și organizator de gale de K1, Nasleu este un personaj controversat în Timișoara. Întrebat dacă Nasleu va veni la clubul „alb-violet”, Drăgoi ne-a răspuns doar atât: „No comment”.
Cel care îi va urma lui Drăgoi va fi al șaselea președinte al clubului, în șase ani, după Florențiu Staicu, Ion Timofte, Liviu Anton, Ioan Miculaș și, ultimul, Sorin Drăgoi.
Comunicatul lui Sorin Drăgoi prin care își anunță demisia de la ACS Poli:
„Dragi poliști,
Am ajuns la un moment de cumpănă și așa cum am adus la cunoștință Consiliului Director, în ultima ședință din 29 septembrie 2017, îmi depun demisia începând de astăzi, 1 noiembrie, din funcția de președinte al clubului Poli Timișoara. Voi rămâne provizoriu în funcție până la întreruperea campionatului, în iarnă, moment până la care membrii Consiliului Director vor desemna o altă persoană în funcția de președinte.
Vreau să le mulțumesc membrilor Consiliului Director pentru încrederea acordată, în special domnului primar Nicolae Robu, la propunerea căruia am venit, pentru sprijinul și implicarea de care a dat dovadă. Totodată, le mulțumesc celor din staff-ul tehnic, colegilor de la compartimentul administrativ, antrenorilor, jucătorilor și suporterilor, alături de care am trăit experiențe și realizări importante: calificarea în semifinalele Cupei României, accederea în finala Cupei Ligii și evitarea retrogradării, plecând cum bine știți de la un minus de 14 puncte în sezonul trecut.
Las o echipa bună, cu un obiectiv clar, care sunt convins că va fi îndeplinit. Voi rămâne cu sufletul alături de Poli și voi răspunde oricând prezent provocărilor care vor veni.
Un lucru este clar. Poli nu va muri niciodată, iar spiritul ei va dăinui veșnic, așa cum o face din 1921!
Îți mulțumesc, Poli Timișoara!
Sorin Drăgoi”