Ioan Andone, fost mare jucător și antrenor al lui Dinamo, a anunțat că omul de afaceri Claudiu Florică va fi noul patron al clubului din „Ștefan cel Mare”.
„Așa am auzit, că Florică ia Dinamo. Nu știu ce caută, pe cuvântul meu de onoare. Nu știu nici ce bani are, dar el e un băiat în regulă”, a spus Ioan Andone, la Digi Sport.
„Fălcosul” a anunțat și motivul pentru care Ion Țiriac nu e interesat să preia clubul, deși Ionuț Negoiță, actualul acționar principal, declarase că-i oferă echipa gratis. „Lui Țiriac nu îi trebuie Dinamo, el e prea calculat. El trebuie să pună la Dinamo 20-30 de milioane, dar să aibă garanția că va câștiga 100. Nu știu dacă o are”.
În urmă cu fix o săptămână, Claudiu Florică explica pentru ProSport. „Da, mă interesează în continuare clubul Dinamo. Sunt rezervat spre optimist că voi deveni patron. Dar nu într-o lună cum spune domnul Negoiță, va mai dura încă puțin preluarea. Mă voi implica doar dacă voi putea duce Dinamo mai sus, acolo unde îi este locul. Am avut și am discuții cu suporterii, îi cunosc de mult timp, am o relație specială cu ei, dat fiind faptul că și eu sunt dinamovist. Există deja un audit, lucrurile sunt în regulă cu licențierea, cu ANAF-ul… Baza de la Săftica este inclusă în tranzacție!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER