Ioan Andone (58 de ani) e sfătuitorul din umbră al lui Gigi Becali (60 de ani), are o relație excelentă cu omul de afaceri, iar asta s-ar putea traduce printr-o nouă mutare pe axa FCSB – FC Voluntari.
„Fălcosul” locuiește tot în Pipera, foarte aproape de Becali, a cumpărat câteva terenuri de la omul de afaceri, iar prietenia dintre ei a depășit de mult sfera fotbalului. Manager general la FC Voluntari, fostul fundaș vrea să profite de apropierea cu Becali pentru a-și ajuta echipa, una condusă de Florentin Pandele, finul latifundiarului din Pipera.
În acest sens, Andone s-a oferit să-l împrumute pe Daniel Benzar (20 de ani) de la FCSB, cu promisiunea că Ilfovul e locul în care talentatul mijlocaș ofensiv poate prinde cât mai multe meciuri care, în viitor, să-l ajute la FCSB: „M-am văzut de multe ori cu Gigi, cum nu ne-am văzut în ani de zile. Vă spun că are cea mai bună telemea din România. Clubul nostru are nevoie de Daniel Benzar. A fost la noi, știe ce e la noi, știe că la noi va fi opțiunea numărul unu în ceea ce privește jucătorul U21. Daniel Oprița îl vrea, iar eu trebuie să-i îndeplinesc dorințele antrenorului”, a spus Andone, la Digi Sport.
Considerat un fotbalist care ar putea avea un cuvânt important în viitorul apropiat, fratele mai mic al lui Romario Benzar a fost cumpărat de FCSB în 2015, de la LPS Banatul, dar nu a primit prea multe șanse. A fost mai întâi trimis la echipa a doua, apoi a jucat împrumut la Academica Clinceni, iar sezonul trecut a fost trimis la FC Voluntari, pentru care a marcat două goluri și a oferit două pase decisive în 39 de meciuri jucate.
12 partide la echipa mare a celor de la FCSB are Benzar, care e cotat la 450.000 de euro și se află pe banca de rezerve în meciul retur cu Rudar Velenje.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER