Ioan Filip, mijlocașul în vârstă de 32 de ani al lui Gaz Metan Mediaș, a anunțat plecări în masă de la echipă, după meciul cu CFR Cluj.
Gaz Metan Mediaș și CFR Cluj s-au întâlnit sâmbătă seară, la Mediaș, în cadrul etapei cu numărul 26 din Liga 1 și campioana a învins cu scorul de 2-1, după golurile marcate de către Petrila, în minutul 33, respectiv Neguț, în minutul 90+4. Pentru medieșeni a marcat Filip, în minutul 64.
Erou pentru câteva minute în meciul contra campioanei, Ioan Filip a dat cărțile pe față după meciul cu CFR Cluj.
Fotbalistul a anunțat că jucătorii vor pleca de la Gaz Metan, cel mai probabil în cursul zilei de luni.
„Din păcate, am luat un gol pe final, pe o neatenție a lui Matricardi și a lui Horj, de acolo a ieșit faza lor de gol. Noi suntem într-o situație foarte grea și nu știu dacă o să mai rămână vreun jucător la echipă. Ne-au fost scăzute două puncte, probabil că săptămâna viitoare ne vor mai fi scăzute două puncte. Nu cred că va mai rămâne vreun jucător. Am fost mințiți, am avut încredere, dar nu mai putem. Trebuie să se ia o decizie foarte rapidă, pentru că nu mai putem. Luni speră și vrea toată lumea să plece. Probabil vor rămâne cei de aici din Mediaș. Dacă nu ai viitor, nu ai de ce să rămâi. Să stai 9-10 luni fără bani e foarte greu. Avem familii, copii.
Federația trebuie să facă ceva, pentru că nu se mai poate. Trebuie să avem o garanție, 2-3-6 luni. Jucăm pe burta goală.
Am jucat cu campioana și cred că am avut o perioadă foarte bună în care am dominat. Să avem 4 luni restanțe și să te bați de la egal la egal cu campioana înseamnă să ai caracter. E o situație în care nu avem cu cine să vorbim. Mister e singurul care ne mai spune ceva și nici el nu știe sigur adevărul”, a spus Ioan Filip, la flash-interviul de după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER