Ioan Hora a negociat cu Dinamo, dar „câinii” nu au avut nicio șansă. Motivul pentru care atacantul FCSB-ului a spus „NU” răspicat
Ioan Hora (30 de ani) a mers la negocierile cu Dinamo înainte să semneze cu FCSB, dar salariul mic propus de șefii din Ștefan cel Mare l-a făcut, imediat, să-și ia gândul de la mutare.
Venit din liga a doua a Turciei, de la Akhisarspor, Hora se bucura de un salariu de 40.000 de euro pe lună, dar faptul că nu juca l-a împins spre revenirea în Liga 1 Betano. Dorit de Astra și Gaz Metan Mediaș înainte să semneze cu FCSB, atacantul de 30 de ani a fost și în tatonări cu Dinamo.
Dar plafonul de salarii din Ștefan cel Mare nu i-a oferit, practic, nicio șansă lui Mircea Rednic în scurtele negocieri cu Hora, după cum dezvăluie impresarul său: „Am discutat despre Hora cu Dinamo, dar plafonul financiar pe care-l au…Probabil că au un plafon mai mare de 4.000 de euro pe lună, dar, la momentul respectiv, Hora își dorea mai mult”, a declarat agentul Bogdan Apostu, sâmbătă dimineață, la Digi Sport.
La FCSB, unde e așteptat să debuteze în meciul care se joacă de la ora 14:00, cu Dunărea Călărași, Hora are un salariu în jurul a 15.000 de euro pe lună.