Ioan Horoba: „La 1-1, cred că s-au înțeles jucătorii între ei”

Președintele clubului Gaz Metan Mediaș, Ioan Horoba, a declarat, miercuri seară, după remiza din meciul cu FC Brașov, scor 1-1, că probabil jucătorii celor două formații s-au înțeles între ei să nu mai riște după ce oaspeții au reușit egalarea

„Am avut mari emoții, dar este un egal convenabil. Alexa (n.r. – antrenorul ACS Poli Timișoara, Dan Alexa) se păcălește amarnic, dar nu a fost nimic aranjat. După egalarea Brașovului, jucătorii nu au vrut să mai riște. Cred că s-au înțeles jucătorii între ei. După ce am marcat, am mai avut două ocazii clare și le-am ratat. Mi-a fost teamă de acest meci, credeam că o să-l pierdem și o să retrogradăm”, a declarat Horoba la DigiSport.

Formațiile Gaz Metan Mediaș și FC Brașov au încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul susținut, miercuri, la Mediaș, în ultima etapă a Ligii I și s-au salvat de la retrogradarea în liga secundă. Pentru Gaz Metan Mediaș a marcat Vitinho ’48, iar pentru FC Brașov a înscris Cristea ’76.

Sursa: Mediafax

Publicat: 21 05. 2014, 23:41
Actualizat: 21 05. 2014, 23:42