Măsuri după bătaia care a avut loc la CFR Cluj. „Plângere penală pentru lovire, amenințări și alte violențe!”

Poliția din Cluj Napoca va lua măsuri după bătaia care a avut loc la finalul meciului CFR Cluj – Steaua Roșie Belgrad.

A doua zi după incidentele grave care au avut loc în noaptea de joi spre vineri la stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” juristul Ioan Ivașcu a depus plăngere penală.

Juristul clubului din „Gruia”, Ioan Ivașcu, s-a bătut cu Viorel Boncoi, kinetoterapeutul de la formația din Gruia. Chiar dacă cel din urmă s-a ales cu capul spart, cel care a făcut plângere penală a fost juristul se află pe lista oamenilor pe care Neluțu Varga vrea să îi dea afară după eliminarea din Europa League.

Ioan Ivașcu, plângere penală după bătaia care a avut loc la CFR Cluj

Poliția din Cluj Napoca a emis un comunicat prin care anunță că a fost depusă o plângere penală de către Ivașcu, iar acesta a acuzat faptul că a fost agresat fizic și amenințat într-un complex sportiv din municipiu.

„În cursul zilei de astăzi, 27 august a.c., la sediul Poliție municipiului Cluj-Napoca, s-a prezentat o persoană, care a sesizat că ar fi fost agresată fizic și amenințată, cu o seară în urmă, într-un complex sportiv din municipiu.

În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și amenințare, polițiștii continuând activitățile, pentru clarificarea tuturor aspectelor sesizate”, apare în comunicatul emis după bătaia generală de la finalul meciului CFR Cluj – Steaua Roșie Belgrad.

Incidentul a avut loc imediat după finalul partidei CFR Cluj – Steaua Roșie Belgrad, scor 1-2, din play-off-ul Europa League. Trupa condusă de Marius Șumudică a fost eliminată de către sârbi și va juca în grupele Conference League, acolo unde a picat în Grupa D cu Alkmaar, Jablonec și Randers.

Grupele Conference League vor începe pe 16 septembrie, etapa a doua este programată pe 30 septembrie, a treia se va disputa pe 21 octombrie, rundele a patra și a cincea se joacă pe 4 și 25 noiembrie, în timp ce ultima etapă se dispută pe 9 decembrie.

Publicat: 27 08. 2021, 15:35