Azi a avut loc Adunarea Generală la U Cluj în care s-a decis înlocuirea lui Ioan Mărginean cu Vlad Munteanu ca administrator special al grupării ardelene.
„Mi-am dat demisia din mai multe motive. Am întâmpinat foarte multe greutăți din partea autorităților locale, după ce am crezut că pot redresa un vapor in deriva. Am trăit din drepturie TV și astfel am fost nevoit să bag clubul in insolvență. După ce mi-am dat demisia, am avut plăcuta surpriză ca domnul Walter să revină. Acum salariile sunt plătite de dânsul, nu avem probleme din acest punct de vedere”, a declarat Ioan Mărginean.
„Cu un ochi râd și cu unul râd. Astăzi am confirmarea oficială că am agățat ghetele în cui, dar de acum voi avea posibilitatea și onoarea de a lucra la un club ca U Cluj. Vreau să reidentificăm oamenii din Ardeal cu ideea de U Cluj. Vom relua legăturile cu universitatea din Cluj pentru că voi pune accentul pe pregătirea educativă a jucătorilor. Din punctul meu de vedere, U Cluj este un monstru rănit în orgoliu, un monstru adormit”, a declarat vlad Munteanu.
Cei de la U Cluj vor să renegocieze și contractul cu autoritățile locale în ceea ce privește închirierea Cluj Arena. În acest moment, clubul plătește 7.500 de euro chirie, iar organizarea unei partide costă aproximativ 11.000 de euro. „Șepcile Roșii” au dorit să închirieze doar 50% din stadion pentru meciurile jucate pe teren propriu, dar cererea le-a fost refuzată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER