Ioan Neculaie aduce la FC Brașov un veteran al „Cooperativei”. Cel chemat să salveze „Steagul” a propus ca din Liga 1 să nu retrogradeze nimeni și a cusut sigla PSD pe tricourile echipei

Redactor:
Marius ANGHEL
Ioan Neculaie aduce la FC Brașov un veteran al
  • Publicat:
  • Actualizat:

Demisia lui Constantin Zotta din funcția de director general la FC Brașov a produs o serie de schimbări la echipa transilvăneană. Pe lângă rechemarea în lot a veteranului Mugurel Buga (37 de ani), patronul Ioan Neculaie a decis și noua conducere a formației din Liga 1 aflată în acest moment pe loc retrogradabil.

„Pașcu este , Ilie Vîju va fi director general, iar Florin Ghimbășan director adjunct”, a anunțat miercuri Neculaie, pentru Monitorul Expres.

„Eu încă din vara trecută am fost consilierul domnului Neculaie. Nu mă interesează funcțiile. După plecarea lui Zotta am avut o ședință cu Ioan Neculaie în care dânsul a decis ca eu să-i ajut pe Ilie Vîju și pe Florin Ghimbășan. Am discutat cu jucătorii și cu antrenorii și sperăm să salvăm echipa de la retrogradare”, a spus, la rândul său, Romeo Pașcu (71 de ani, foto mic), care o experiență de 41 ani în activitatea de președinte, director general sau secretar de club.

Unul dintre cei mai importanți membri ai vechii „cooperative” a fotbalului românesc, Romeo Pașcu, a fost ultima dată într-o funcție la FC Brașov în anul 2005, atunci când a demisionat din postura de director executiv. Motivul avea însă legătură și cu cercetările pentru o evaziune fiscală de 162 de miliarde de lei vechi. Pe 18 august 2004, Direcția Generală a Finanțelor Publice sesiza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel nereguli grave în plata la bugetul de stat a taxelor și impozitelor datorate de clubul brașovean de fotbal. Pașcu susținea atunci că este nevinovat și că responsabilitatea calculului corect al impozitelor și taxelor nu este a directorului unui club.
După demisia de la FC Brașov a devenit observator la meciurile din Liga 1, iar în 2013 a decis să se retragă din sport. Acum, la aproximativ doi ani distanță, revine în fotbal ca președinte onorific la echipa brașoveană.

Ajuns la 71 de ani, Romeo Pașcu a mai fost conducător la Gloria Bistrița, Astra și FC Bihor. Este cunoscut pentru prietenia cu alți „corifei” ai vechii „Cooperative”, cum ar fi Jean Pădureanu, Florin Halagian, Dumitru Dragomir și răposatul Vasile Ianul. La mijlocul anilor 2000, în timpul unei Adunări Generale a FRF desfășurate primăvara, cu numai câteva etape înaintea finalului de sezon, Romică Pașcu s-a ridicat și a propus, susținut de Jean Pădureanu și Gheorghe Ștefan, să se schimbe regulamentul și să nu mai retrogradeze nimeni! Sala a început să vocifereze, mai mulți președinți de cluburi care trăiau și ei cu frica retrogradării au preluat ideea, însă Mircea Sandu, pe atunci șeful federației, s-a enervat și s-a răstit la adunare, refuzând să supună la vot așa ceva.

Tot Romică Pașcu este autorul unui alt episod celebru: la mijlocul anilor ’90, dornic să intre și mai bine în grațiile partidului lui Ion Iliescu, Pașcu a decis să coasă pe pieptul tricourilor cu care juca FC Brașov emblema cu trei trandafiri a FDSN-ului (actualul PSD).

Directorul general al echipei FC Brașov va fi Ilie Vîju, care a intrat în anturajul clubului mai întâi în calitate de ziarist.

Buga reprimit în lot: „FC Brașov nu trebuie să dispară”

Atacantul Mugurel Buga a fost reprimit, miercuri, în lotul echipei FC Brașov la doar două zile după demisia lui Zotta, cel care l-a dat afară din echipă în urmă cu două luni, alături de alți cinci jucători.

„Normal, sunt foarte bucuros să revin alături de băieți după perioada de coșmar pe care am trăit-o. Am vorbit și cu patronul Ioan Neculaie, dar și cu antrenorul Adrian Szabo și am rezolvat toate lucrurile, astfel că mă pot alătura echipei la antrenamente. Îmi doresc din tot sufletul să ajut echipa, mai ales în perioada asta foarte dificilă. Simt că a venit momentul să întorc și eu ceva acestui club care ocupă un loc special în sufletul meu. FC Brașov traversează o perioadă foarte, foarte grea, dar în astfel de momente se văd adevăratele caractere. Toți cei care iubim acest club trebuie să fim alături de echipă și să facem totul pentru ca ea să rămână în Liga I. În toată această perioadă am simțit sprijinul suporterilor care m-au susținut moral și vreau să le promit un singur lucru, că atât cât voi juca, un minut, cinci sau zece, o voi face cu tot sufletul. FC Brașov nu trebuie să dispară”, a declarat Buga.

În urmă cu două luni, FC Brașov decidea să le rezilieze contractele jucătorilor Mugurel Buga, Andrei Marinescu, Alin Șeroni, Georgian Păun, Sebastian Remeș și Călin Cristea din cauza intrării în insolvență. S-a aflat că jucătorii aveau restanțe salariale și de șapte luni, unii au depus memorii, alții au încercat să se înțeleagă cu clubul. În cele din urmă, FC Brașov a fost băgată în insolvență, iar jucătorii care nu apucaseră să facă memorii s-au trezit în imposibilitatea de a-și mai recupera banii.

 

Marius ANGHEL / Redactor
Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”. De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×