Ioan Niculae dă de pământ cu Steaua:** „Am niște informații că 3 jucători de la Astra n-au fost corecți în meciul cu ei! Cel mai mare handicap al lor e Becali”

Ioan Niculae dă de pământ cu Steaua. Patronul Astrei susține că echipa din Ghencea a ajuns lider în Liga I după mai multe meciuri dubioase. Omul de afaceri dă exemplu chiar meciul echipei sale contra Stelei, unde susține că trei jucători n-au evoluat la parametrii normali. Partida de atunci s-a terminat 4-3 pentru Steaua.

„Am niște informații că trei dintre jucătorii mei n-au fost corecți, de aceea a reușit Steaua să ne bată. Unul singur dintre acei jucători a mai rămas la noi.

Cum dracu’ se întâmplă că arbitrii greșesc numai în favoarea Stelei și a Vasluiului? Pe mine nu mă impresionează deloc Steaua. În afară de nume și suporteri, pentru care am tot respectul, n-are nimic. Steaua profită acum de pregătirea de iarnă făcută de Ilie Stan. Unii cu munca, alții cu rezultatele. Mie îmi place Ilie Stan, uitați ce face la Chiajna

Patronul InterAgro mai spune că o parte din fanii Stelei i-a cerut să cumpere clubul: Cel mai mare handicap al Stelei este Gigi Becali. Am fost la un amical al Stelei și suporterii au venit la mine și mi-au zis să mă duc la Steaua, ca să-i scap de Gigi Becali. , a declarat Ioan Niculae la DigiSport, în cadrul emisiunii Fanatik Show.

Publicat: 06 11. 2012, 19:44
Actualizat: 06 11. 2012, 22:05