Ioan Niculae caută întăriri pentru Astra, însă nu este prea dispus să arunce sume mari de bani pe transferuri. Patronul ploieștenilor spune că nu poate să dea câteva milioane de euro pentru Marius Alexe și pentru Gabi Torje, doi jucători despre care s-a scris că ar putea ajunge la Astra.
„Nu ne mai interesează niciun jucător pe care îl impresariază Ana Maria Prodan, după ce a anunțat în presă că Dică ar putea ajunge la Astra. Ea ne considera pe noi un club mic de pluton, am dat dispoziție staffului meu să nu mai aibă legături cu acest impresar. La partea economică, când e vorba de bani, decizia o iau eu când vine vorba de un transfer.
Mă bucur că nu am transferat grupul de jucători de la Urziceni. Până la urmă, Bucșaru m-a scutit de niște bani. Nu cred că am putea plăti vreodată sumele cerute pentru Torje sau Alexe, pe postul lui Torje avem jucători foarte buni, Strătilă este unul dintre cei mai buni jucători din Liga I, sper să îi vină mintea la cap. Nu există o sumă maximă pe care mi-o propun să o cheltui pentru un jucător. Pretențiile Bistriței și ale lui Moraes sunt exagerate, nu se va lua nici 200.000 de euro pe el”, a declarat Ioan Niculae la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER