Deși formația pe care o pregătește a fost învinsă aseară, cu scorul de 2-0, de gruparea germană FCÂ Koln, Ioan Ovidiu Sabău s-a declarat mulțumit de randamentul dat de elevii săi. Tehnicianul Timișoarei a mai declarat că în partida cu nemții a mizat mai mult pe jucătorii care au bifat mai puține minute în meciurile de pregătire. "A fost un meci în care le-a venit rândul celorlalți fotbaliști, care au evoluat mai puțin până acum. Ei au avut nevoie de această partidă, la fel și eu, ca să văd la ce nivel de pregătire sunt ei. Din punctul de vedere al pregătirii, a fost un meci bun. Am întâlnit o formație valoroasă, care ne-a solicitat. Sunt mulțumit de atitudinea și preocuparea jucătorilor noștri. Au vrut mult, deci nu pot decât să le mulțumesc pentru modul în care s-au comportat pe teren", a spus Sabău pentru site-ul oficial al clubului bănățean. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER