Antrenorul echipei FCM Târgu Mureș, Ioan Ovidiu Sabău, s-a declarat mulțumit de atitudinea elevilor săi după amicalul încheiat la egalitate cu formația albaneză Skendija (1-1). „Moțul” a comentat apoi amuzat și isteria iscată în jurul atacantului brazilian Junior Moraes, dorit de mai multe formații din Liga I:
„Îmi place foarte mult cum s-au prezentat jucătorii mei la antrenamente, sunt foarte receptivi și nu am probleme cu niciunul. Am căutat și eu să nu-i plictisesc la pregătiri. Mă aștept la o formă bună cu adevărat în ultimele două săptămâni de pregătire. Florin Dan a marcat un gol senzațional care nu e rod al întâmplării, băieții exersează mult sub formă de joc la antrenament. Moraes? Dacă nu vor mai înscrie atacanții mei, probabil ne vom înscrie în cursa pentru achiziționarea brazilianului. Nu cred că se pune totuși problema, căutăm în principal să ne facem un lot normal pentru Liga I, de 23 de jucători. Nu avem probleme cu banii”, a declarat Ioan Sabău la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER