Ion Crăciunescu a criticat arbitrajul din partida FC Hermannstadt – FC Viitorul: „Niște repetenți care îi învață pe alți repetenți”
Ion Crăciunescu l-a criticat pe arbitrul partidei, Adrian Cojocaru, pentru lovitura de la unsprezece metri dictată, în minutul 78, pentru Viitorul.
”Arată că sunt nişte repetenţi care îi învaţă pe alţi repetenţi. Eu nu am văzut aşa ceva. Trebuie să fii ferm când arăţi punctul cu var. Dacă acesta este un limbaj al corpului, eu mă duc să mă fac preot, că mai am timp. E tipic pentru simulare. O mână pusă din lateral nu mă face să cad în faţă. Este simulare”, a declarat Crăciunescu, la Digi Sport.
În partida FC Hermannstadt – FC Viitorul, Adrian Cojocaru a dictat nu mai puţin de trei lovituri de la unsprezece metri.