Ion Crăciunescu, fost arbitru FIFA, a adus noi critici la adresa Comisiei Centrale a Arbitrilor, făcând referire la discreția cu care această instituție lucrează.
Fostul arbitru a atras din nou atenția asupra faptului că România este singura țară în care Comisia Centrală a Arbitrilor este străin.
De asemenea, Ion Crăciunescu este de părere că grecul Kyros Vassaras și cei alături de care acesta conduce Comisia Centrală a Arbitrilor nu au ce căuta în fruntea acestei instituții.
Discreția Comisiei Centrale a Arbitrilor îl deranjează pe Ion Crăciunescu. Fostul mare arbitru al României a comparat CCA cu SRI și a scos în evidență faptul că până și cea de-a doua insituție menționată este trasă la răspundere mai mult decât cea care aparține de Federația Română de Fotbal.
„Nici pe Igna nu-l văd, nici pe Porumboiu, nici ca observator. De asta mi se pare o anomalie incredibilă în ţara asta, dar asta e. Balaj era şi el pe listă, important e dacă ai oameni competenţi în domeniul respectiv, progresează. Dar atâta cât eu primesc delegările şi văd cine arbitrează sau e observator, vă dau cuvântul că mă închin. Am răguşit de cât timp spun că suntem într-o anomalie totală, singura ţară cu preşedinte străin la CCA.
Şi SRI-ul dă nişte explicaţii, dar CCA nu dă niciun fel de explicaţii niciodată. E cea mai secretă instituţie din lume pe care eu am văzut-o. CCA e condusă de nişte oameni care nu au ce căuta acolo”, a spus Ion Crăciunescu, potrivit Realitatea Sportivă.
Nu este prima dată când Ion Crăciunescu îl critică pe Kyros Vassaras. Acesta a dezvăluit în trecut ce salariu are președintele grec al CCA.
„Kyros Vassaras câștigă 8500 de euro net pe lună plus cheltuieli de transport plus masă plus cazare. Nicio țară din lume nu are preșdedinte un străin la Comisia Centrală a Arbitrilor, instructori au mai fost, cazul lui Collina în Ucraina.
Spuneți-mi un nume lansat de el de când conduce Comisia Centrală a Arbitrilor.
Nu există în istoria arbitrajului românesc un președinte care să nu fi lăsat ceva în urma lui, mereu s-au descoperit niște arbitri talentați, acum nu e niciunul”, a spus Ion Crăciunescu, în urmă cu aproximativ cinci luni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER