Ion Crăciunescu, fostul arbitru FIFA, s-a declarat impresionat de repriza a doua a meciului dintre Universitatea Craiova și FC Voluntari, în care oltenii au reușit să înscrie de trei ori.
Universitatea Craiova și FC Voluntari s-au întâlnit în cadrul etapei a patra din Liga 1, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, iar oltenii s-au impus cu scorul de 3-0, după golurile marcate de către Gustavo, în minutul 50, Cîmpanu, în minutul 58, și Jovan Markovic, în minutul 90+2.
După o primă repriză anostă, Universitatea Craiova parcă s-a trezit la viață în partea a doua a jocului.
Acest lucru a fost remarcat și de către Ion Crăciunescu, care a explicat că nu a mai văzut până acum o repriză așa bună.
„E cea mai frumoasă repriză pe care am văzut-o la o echipă în acest start de campionat. În prima repriză, ziceai că e zeamă lungă, nici măcar zeamă lungă. Parcă nicio echipă nu a mai reușit asta, trei goluri și a mai avut ocazii”, a spus Ion Crăciunescu, la Digi Sport.
Ionel Dănciulescu este de părere că schimbările efectuate de către Laurențiu Reghecampf imediat după pauză au fost cheia succesului Universității Craiova la acest meci. Cîmpanu, Mateiu și Ofosu i-au înlocuit pe Vasile Constantin, Vînă și Căpățînă.
„Reghecampf a schimbat foarte bine la pauză, a scos trei jucători care nu s-au văzut deloc în prima repriză. Au intrat Cîmpanu, Ofosu, Mateiu. Craiova a reușit să câștige viteză pe benzi. Nistor a crescut în joc cu intrarea lui Mateiu, se cunosc de foarte mult timp.
O evoluție bună și a lui Markovic. A avut o ratare mare, dar a reușit să înscrie. Dacă i se va da încredere, e un jucător cu calități extraordinar și poți obține un atacant foarte bun pentru viitorul lor și al fotbalului românesc, mai ales că ai ceva probleme cu Koljic”, a spus și Ionel Dănciulescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER