Suporterii nu au glumit! Negociază aducerea lui Ion Crăciunescu la Dinamo! Fostul arbitru a recunoscut: „O să am o întâlnire cu Pablo Cortacero”
Ion Crăciunescu, fostul mare arbitru în vârstă de 70 de ani, este dorit la Dinamo de către suporteri, iar aceștia fac demersuri în ceea ce privește aducerea lui în „Ștefan cel Mare”.
Reprezentanții Peluzei „Cătălin Hîldan” au postat pe pagina oficială de Facebook, după meciul cu FCSB, scor 2-3, un sondaj în care îi întreabă pe suporteri dacă îl vor pe Ion Crăciunescu la Dinamo. Majoritatea a votat pentru și dinamoviștii sunt de părere că Ion Crăciunesc este „Un profesionist capabil să apere Dinamo în fața mizeriilor din arbitraj”.
Ion Crăciunescu negociază cu Dinamo
Deși, spune el, este dispus să poarte o discuție cu finanțatorul clubului, Pablo Cortacero, Ion Crăciunescu suține că nu ar vrea să plece din televiziune, el fiind analist la Digi Sport.
„M-a sunat un reprezentant al lor (nr. – al celor de la DDB, suporterii-acționari ai lui Dinamo). Eu i-am spus că lucrez la o televiziune, că sunt angajat aici, că oamenii s-au comportat foarte bine cu mine și că nu am niciun motiv ca să plec.
El a zis că mă va suna un reprezentant de-al conducerii și că o să am o întâlnire cu Cortacero, ca să îmi spună ce planuri are la Dinamo și să discutăm detaliile. Sunt dispus să discut cu dânsul, dar la TV nu pot să renunț”, a spus Ion Crăciunescu, la Digi Sport.
Peluza „Cătălin Hîldan” îl vrea pe Ion Crăciunescu la Dinamo
Dinamoviștilor le-a venit această idee la scurt timp după ce Ion Crăciunescu a analizat arbitrajul meciului FCSB – Dinamo și le-a dat dreptate „câinilor” în privința greșelilor „centralului” Radu Petrescu,
„Îl vreți pe Ion Crăciunescu la Dinamo?
Intră pe grupul PCH Oficial și votează! https://m.facebook.com/questions.php…
Un profesionist capabil să apere Dinamo în fața mizeriilor din arbitraj. După 6 etape s-au adunat 7 greșeli grave de arbitraj împotriva lui Dinamo. Suntem călcați în picioare la fiecare meci și nu avem pe nimeni care să ne ia apărarea, care să se lupte pentru DREPTATE.
Ion Crăciunescu și-a demonstat imparțialitatea în intervențiile sale din ultima vreme. Este un profesionist care poate ajuta Dinamo. Pe lângă conducerea spaniolă pe care o susținem, avem nevoie și de cineva care cunoaște fotbalul de la noi.
Te invităm să votezi pe grupul PCH Oficial”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a PCH.