Ion Marin:** „Vrem să ne răzbunăm pe brașoveni!”

Tehnicianul lui Dinamo, Ion Marin, a declarat, la Brașov, că
vrea cele trei puncte puse în joc în disputa cu gruparea de la
poalele Tâmpei, care a reușit să ia maximum de puncte „câinilor” în
sezonul trecut.

„Este un meci foarte important pentru că cele trei puncte
puse în joc ar apropia pe Dinamo de plutonul fruntaș. Mai este
important și din alt motiv, pentru că s-a creat o rivalitate
extraordinară, mai ales din cauza faptului că în campionatul
precedent Dinamo a pierdut șase puncte din șase cu FC Brașov. Ca să
obținem victoria, avem nevoie de o concentrare maximă pe tot
parcursul jocului, de un angajament dus până la epuizare, de
maturitate și, nu în ultimul rând, de luciditate. Răzbunarea,
obținerea celor trei puncte, nu înseamnă să nu fim lucizi, să nu
construim sau să nu avem clarviziune”
, a spus Ion
Marin.

„Principalul” dinamoviștilor a precizat că nu e nicio presiune
asupra elevilor săi după ceea ce s-a întâmplat anul trecut:
„Nu este nicio presiune. Asta a fost pe anul trecut.
Pierderea celor șase puncte s-a contabilizat anul trecut. De fapt,
cele șase puncte au făcut ca Dinamo să piardă campionatul. Și nu
numai acestea cu FC Brașov, ci și altele, dar în economia sezonului
precedent, dacă Dinamo avea cele șase puncte din meciurile cu
Brașovul, era cu totul altceva.”

„Săpăligă” a adăugat că știe bine echipa de la poalele Tâmpei:
„Atât băieții, cât și eu îi cunoaștem foarte bine pe
jucătorii de la FC Brașov. Am jucat de atâtea ori împortiva lor,
iar cu unii dintre ei am lucrat pe la diferite echipe cum ar fi
Petrolul, Astra sau chiar Dinamo, cum e cazul lui Cătălin Munteanu.
Sperăm ca să vină și suporteri dinamoviști la stadion și să fie
lângă echipă. Băieții au nevoie de toți suporterii fideli
clubului.”
Din lotul deplasat de Ion marin la Brașov nu
fac parte Laurențiu Rus și Dragoș Grigore, care vor evula duminică
pentru Dinamo II.

articol scris de Bogdan
Florin

Publicat: 17 10. 2009, 18:19
Actualizat: 17 10. 2009, 18:51