Ion Țiriac îi „înțeapă” pe investitorii spanioli de la Dinamo: „Am crezut că a venit Florentino Perez” + De ce nu fac roș-albii performanță: „Cum mama dracului nu-l lași să creeze ceva?”
Cel mai bogat român Ion Țiriac e recunoscut ca un simpatizant al lui Dinamo, club unde a și fost legitimat în trecut.
Miliardarul a practicat hochei și apoi s-a consacrat în tenis, în 1959 el transferându-se de la Brașov la Clubul Sportiv din „Ștefan cel Mare”. Acum a vorbit despre preluarea echipei de către Pablo Cortacero, însă nu consideră deocamdată că grupul iberic e o variantă viabilă.
„Nu-mi dau seama câtă putere poate să aibă o echipă străină care să dirijeze fotbalul în România”, a spus Ion Țiriac pentru GSP, apoi a continuat: „Am crezut că a venit Florentino Perez (n.red. – președintele celor de laReal Madrid)”.
Ion Țiriac: „Dacă știam fotbal, mă băgam eu la Dinamo”
Omul de afaceri a vorbit și despre situația în care ajunsese echipa roș-albă, una salvată de la retrogradare în ultimă fază. „Eu nu consider că e doar o treabă economică. Consider că e și o treabă de management. E vorba și de delăsare, dar și de alegere a jucătorilor. Nu poți să iei un jucător și să nu-i dai leafa. E o leafă, nu un câștig. Sunt două treburi diferite. E trist să vezi un Dinamo luptându-se să nu cadă în Divizia B…Nu poți să schimbi un antrenor la două luni! Cum mama dracului nu-l lași să creeze ceva?”, a comentat Țiriac pentru sursa citată.
Deși, în trecut, s-a vorbit despre varianta ca miliardarul să investească la trupa din „Ștefan cel Mare”, fostul mare tenismen a clarificat: „Eu nu cunosc fotbal. Din 20 de milioane de români, 19.999 de milioane sunt specialiști, iar eu nu cunosc. Dacă aș fi cunoscut, probabil că mă băgam eu acolo. Nu știu ce tehnicieni sunt. Nu știu ce fel de patroni sunt”.
Nu-mi dau seama câtă putere și câtă pregnanță poate să aibă o echipă străină care să dirijeze fotbalul în România. N-am decât să-i urez succes domnului spaniol. Când ai spus spaniol, am crezut că a venit Florentino Perez, da’ mi se pare că n-a venit încă – Ion Țiriac
CITEȘTE ȘI Ion Țiriac, dialog amuzant cu Gerard Pique după Barcelona – Bayern 2-8. „E prima dată când nu te înjur!”