Ionel Dănciulescu, apărat de către foștii colegi! Florentin Petre: „Merită mai mult respect” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Florentin Petre (44 de ani), acum antrenor la Dacia Unirea Brăila, în Liga 3, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live, despre situația cu care se confruntă fostul său coleg, Ionel Dănciulescu (43 de ani), la Dinamo.
„Ionel Dănciulescu are un super caracter, m-am înțeles foarte bine cu el. A făcut istorie în Liga 1, ne-am ajutat reciproc cât am fost colegi.
Ionel e un băiat cu un suflet foarte mare, el vrea să ajute, de-aia a și rămas acolo. A gândit prima dată cu sufletul, apoi profesional. A fost unul dintre dezavantajații clubului. Știu cam tot ce se întâmplă acolo. Danciu merită mult mai mult respect. Iar când vii cu bani de acasă pentru club, cred că e un lucru extraordinar. Dar nu Dănciulescu trebuie să vină cu bani acolo, alții trebuie să facă asta. Până la urmă clubul Dinamo are o istorie, iar cei care-l conduc trebuie să aducă bani”, a spus Florentin Petre, la ProSport Live.