Ionel Dănciulescu, ultim apel către dinamoviști pentru evitarea retrogradării: „Este jenant pur și simplu!”. Ce spune despre scandalul în care e implicat Mihai Popescu
Directorul sportiv de la Dinamo, Ionel Dănciulescu, este nemulțumit de prestația „câinilor” din meciul cu rivala FCSB, meci terminat cu un scor umilitor, de 0-3.
Dinamo – FCSB s-a jucat în turul semifinalelor Cupei României, iar golurile au fost marcate pentru echipa lui Bogdan Argeș Vintilă de Adi Popa, Darius Olaru și Cristian Dumitru.
Situația de la Dinamo este una dificilă în acest moment. Clubul din Ștefan cel Mare ocupă ultimul loc în clasamentul play-out-ului Ligii 1, adică este pe loc retrogradabil, iar duminică, roș-albii vor avea meci dificil cu FC Voluntari, în care ar mai putea să își spele din păcate.
Apelul lui Ionel Dănciulescu către dinamoviști: „Ce poate fi diferit mâine e atitudinea”
Acum, Ionel Dănciulescu încearcă să își trezească colegii în ultimul ceas, în speranța că va evita o catastrofă.
„Este jenant pur și simplu, ce pot să spun? Ce poate fi diferit mâine (duminică) e atitudinea. Nu am avut implicare în joc cu FCSB, să-ți dorești mai mult decât adversarul… Putem să vorbim, poate să vină orice antrenor. Dacă jucătorii nu conștientizează… Nu poți schimba prea multe jucând din 3 în 3 zile. Singura soluție este la jucători. Ei o au. Eu nu pot vorbi despre lucrurile care apar în presă (dezvăluirile medicului Motoacă), nu știu nimic despre asta”, a declarat Ionel Dănciulescu la Digisport.
Oficialul dinamovist a vorbit și despre Mihai Popescu, jucătorul acuzat că își incită colegii la scandal în vestiar.
„Mihai e un tip mai simpatic care face tot felul de glume, mai şi glumeşte. A fost o problemă înainte de meciul de la Botoşani, când nu a putut să joace. Era supărat, a avut câteva probleme de familie. Nu ştiu ce discuție a avut cu Dusan la vremea respectivă”, a mai spus Ionel Dănciulescu.
Mihai Popescu, făcut praf de către fostul medic al lui Dinamo: „Bei prin camere în cantonament… Cine te mai susţine, băi, ordinarule?!”
Adrian Motoacă, fostul medic al lui Dinamo, a reacționat dur pe rețelele sociale la adresa lui Mihai Popescu, după eșecul cu FCSB, scor 0-3 în semifinalele Cupei României.
Medicul Adrian Motoacă s-a despărțit de Dinamo în toamna anului 2019, dar nu a uitat niciun detaliu din comportamentul lui Mihai Popescu, fundașul în vârstă de 27 de ani al „câinilor”.
Fundașul lui Dinamo, Mihai Popescu, a oferit o declarație surprinzătoare după meciul cu FCSB, arătându-se relaxat, deși situația din „Ștefan cel Mare” nu este deloc roz.
Adrian Motoacă nu s-a putut să nu îl taxeze pe Mihai Popescu și a postat pe Facebook un comentariu prin care îl „distruge” pe fotbalistul pe care îl acuză de un comportament neadecvat în cadrul echipei.
„Bă, băiatule, lasă-ne! Eşti bun numai de miştouri pe teren la antrenament, faci vâlvă şi inciţi la scandal în vestiar. Te duci să te plângi la conducere cu alte două specimene că nu îl vrei pe doctor, că nu lucrezi cu kinetoterapeut, bei prin camere în cantonament, nu eşti de acord cu punere de antrenori.
Înainte de Botoşani ai părăsit echipa din cantonament, inciţi la greve. Cine eşti tu, băi, băiatule? Ai râs în nasul unui întreg staff şi al colegilor la Săftica după ce ai plecat şi ţi-ai luat liber. Cine te mai susţine, băi, ordinarule?! Că ne-ai ridicat tensiunea la toţi! Mai şi râzi ca un bou pe la interviuri! Păi, tu ai refuzat să îmbraci tricoul lui Dinamo! Ce ar mai fi de spus??? Tu eşti om de apărut la interviuri să reprezinți Dinamo???”, a scris Adrian Motoacă, într-un comentariu pe Facebook.
La scurt timp după ce mesajul său a fost mediatizat, Adrian Motoacă nu s-a dezis de mesajul pe care a vrut să îl transmită și chiar a venit cu noi atacuri.
„Unor nesimțiți și tupeiști trebuie să le răspunzi cu aceeași monedă! Chestia cu întoarcerea obrazului nu mai e valabilă”, a scris fostul medic al lui Dinamo, într-o postare publicată pe Facebook.
Mai mult decât atât, Adrian Motoacă susține că Mihai Popescu pierdea o bună parte din salariul de la Dinamo în cantonamente, la poker.