Ionel Gane, după ce fanii i-au cerut demisia: „Ă‚sta e publicul oltean, trece prea repede de la extaz la agonie și invers”
CS Universitatea Craiova a încheiat la egalitate, scor 2-2 (2-1), meciul susținut pe teren propriu, împotriva celor de la Viitorul, în etapa a treia a Ligii I. Pentru CS U Craiova a marcat Curelea ’23 și ’32, iar pentru FC Viitorul a înscris Mitrea ’20 (penalti) și ’79.
Ionel Gane a fost extrem de dezamăgit de faptul că echipa sa a ratat victoria, deși cu 15 minute înainte de finalul partidei, CSU conducea cu 2-1 și părea să nu aibă probleme în a se impune. Antrenorul a comentat și atitudinea fanilor olteni, care în finalul partidei i-au cerut demisia.
„Sunt nemulțumit pentru că am luat doar un punct. Am avut mai multe ocazii în prima repriză, păcat că am luat un gol din fază fixă în a doua repriză și nu am reușit să câștigăm. Am pierdut două puncte, încercăm să ne pregătim mai bine pentru meciul viitor. La 2-1 ne aplaudau, iar la 2-2 îmi cereau demisia. Ă‚sta e publicul oltean, trece prea repede de la extaz la agonie și invers. Campionatul e foarte lung, avem un meci greu la Mediaș, dar mergem acolo să încercăm să câștigăm”, a spus Jerry Gane pentru Look TV.