Ionel Ganea face prăpăd după de Dinamo a pierdut cu U Cluj: „Vagabonzii ăia trei își fac blocuri pe spatele echipei!”. Atac dur la Iuliu Mureșan: „Nu e ușor să îngropi două echipe într-un an”
Ionel Ganea (48 de ani) a reacționat după ce Dinamo a pierdut cu U Cluj, 0-2, și a pus situația în cârca șefilor DDB și a lui Iuliu Mureșan (68 de ani).
Dinamo a pierdut manșa întâi a barajului de promovare / menținere în Liga 1, 0-2 pe terenul lui U Cluj. „Câinii” sunt acum obligați să facă meciul vieții în returul de pe 29 mai, agățându-se de speranțele care le-au mai rămas după jocul de pe „Cluj Arena”.
Fostul atacant dinamovist Ionel Ganea a reacționat dur după acest meci, punând această situație în cârca suporterilor care conduc DDB și a lui Iuliu Mureșan, cel care și-a anunțat plecarea din funcția de administrator special.
Ionel Ganea face prăpăd după de Dinamo a pierdut cu U Cluj
Dinamo a pierdut cu U Cluj, 0-2, iar Ionel Ganea nu a suportat să vadă la ce nivel a ajuns formația pentru care a jucat în 2006.
Fostul internațional român spune că Iuliu Mureșan și suporterii din fruntea DDB sunt principalii vinovați pentru situația dramatică în care au ajuns „câinii”.
„Dinamo mi-a lăsat o impresie foarte proastă. Lotul lui Dinamo este mult peste cel de la U, din punct de vedere valoric. Cu toate acestea, U a reuşit să câştige la un scor aşa şi în 10 oameni. În primul rând, portarul (n.r. Mihai Eșanu) a fost catastrofă… Nu e la prima gafă. Al doilea e Filip, care nici la Liga 2 nu mai joacă la cum s-a prezentat. Torje, cât de cât, s-a zbătut.
Nici conducerea, nici Mureşan, nici actualul administrator…
(n.r. despre suporteri) E o greşeală mare cu vagabonzii ăia trei, îşi fac blocuri pe la Capitală pe spatele echipei. Din punctul meu de vedere e greu să mai întorci rezultatul. Dar, totul e posibil.
S-au luat nişte decizii proaste şi Sibiul e la fel ca şi Dinamo acum. Tot cu Mureşan la conducere etc. A venit salvatorul de la Cluj, i-a rezolvat şi pe Dinamo, două echipe într-un an de zile să le îngropi nu e așa uşor. Suporterii?
Ăia trei vagabonzii, oamenii şi-au văzut de treabă… Anghel, Bucurică, mai erau unul… Dacă iți faci blocuri, de unde iţi faci tu blocuri dacă n-ai lucrat toată viaţă ta?
Ei îşi construiesc blocuri. Nu ştiu ce a pregătit Urhin ăsta, e o problemă şi la antrenor, el de câteva luni tot a vorbit de baraj. Dar, nu ştiu care baraj, e unul aici şi lângă mine, peste Olt. Cam mici şansele acum. Este cam greu, îi dau 30% şanse, cele mai mare şanse le are U Cluj”, a spus Ionel Ganea pentru Orange Sport.