Ionel Ganea, instalat oficial la Rapid: „Sper să bat Steaua”. Nicolae Manea: „Nu au fost semnate încă actele de vânzare a clubului”

Ionel Ganea a fost ales de conducerea clubului Rapid în urma unui concurs de CV-uri să preia funcția de antrenor principal. Noul tehnician a fost instalat oficial și a susținut azi o conferință de presă în care a fost prezentat obiectivul pe care îl are în acest sezon.

„Am fost surprins că am fost ales, dar sunt aici și sper să fac lucruri bune. Obiectivul este salvarea echipei de la retrogradare. Am un contract cu Rapid pe 12 luni. Sper să reușesc cu această echipă. Doresc să-mi îmbunătățesc lotul și avem în vizor mai mulți jucători care sunt liberi de contract. Sunt 18 jucători în lot și trei portari. Pancu este un jucător emblematic și va rămâne un lider al echipei. Sper să avem o colaborare foarte bună”, a spus Ionel Ganea.

Noul antrenor al giuleștenilor a prefațat și derby-ul cu Steaua de sâmbătă, de la ora 21:00, meci care va fi transmis în direct de Look TV.

„Sper să obțin un rezultat cât mai bun cu Steaua, chiar să și câștig. Steaua e favorită, însă noi jucăm acasă și vom juca fără frică ca să câștigăm acest meci”, a mai spus Ionel Ganea.

Nicolae Manea, președintele Rapidului, a dezvăluit cum s-a ajuns la numirea lui Ionel Ganea ca antrenor în Giulești. Pe lista posibililor antrenori s-au mai aflat Adrian Iencsi și Marian Rada, iar Manea a explicat motivul pentru care Iencsi nu putea fi instalat ca antrenor principal, iar Marian Rada va ocupa în continuare poziția de director tehnic și va colabora cu noul antrenor pentru binele echipei.

„Eu aș fi preferat un cuplu format din Adrian Iencsi și Nicolae Stanciu. Ganea era dispus să fie secundul lui Rada. Eu îl voi ajuta cu tot ce pot pe Ganea, sper să aibă o colaborare bună cu Rada. Iencsi nu putea antrena Rapidul pentru că încă urmează cursurile de antrenori și nu are licență”, a spus Nicolae Manea.

Președintele giuleștenilor a mai precizat că preluarea clubului de către Valerii Moraru nu s-a făcut încă deoarece mai sunt de pus la punct unele detalii, iar după aceea urmează să se semneze și actele.

„Actele nu s-au semnat încă, mai sunt câteva aspecte de pus la punct. E un om potent financiar, și-a dorit foarte mult să preia Rapidul”, a mai precizat Nicolae Manea.

În vârstă de 40 de ani, fostul atacant a mai antrenat echipele Dinamo II, Sănătatea Cluj, Rapid Chișinău și ultima oară Universitatea Cluj.

Publicat: 25 07. 2014, 15:15
Actualizat: 25 07. 2014, 15:45