Ioniță al II-lea lămurește fanii Rapidului: „Nu îmi vindeam echipamentul pe Facebook, doar îmi ajutam un prieten!” Ambițiile pentru retur ale mijlocașului giuleștean
După ce la începutul săptămânii s-a făcut remarcat involuntar cu apariția iubitei sale în presa din Bulgaria, rapidistul Alexandru Ioniță II este din nou în centrul atenției cu o postare de pe Facebook, care s-a transformat într-un adevărat caz pentru fanii giuleșteni. Fotbalistul distribuise pe pagina personală un anunț în care anunța că scoate la vânzare o geacă marca Puma, adică exact sponsorul tehnic al rapidiștilor. Imediat, postarea sa a fost preluată și s-a propagat mesajul că Ioniță își vinde echipamentul pentru a scăpa din impasul financiar pe care îl traversează în ultimele luni, el fiind neplătit de mai bine de trei luni, la fel ca și ceilalți colegi ai săi. Mijlocașul a revenit însă cu precizări și spune că mesajul lui a fost interpretat greșit:
„Niciodată nu am vândut și nu voi vinde echipament cu însemnele clubului Rapid. Eu doar am vrut să îmi ajut un prieten și am dat un share la acel anunț. În plus, geaca respectivă nu are însemnele clubului, ci este doar un simplu articol vestimentar care se poate cumpăra din orice magazin specializat”, a spus Ioniță II pentru ProSport.
Fotbalistul anunță că are ambiții mari pentru retur, chiar dacă Rapid trăiește în zodia incertitudinii, după ce George Copos a introdus clubul în insolvență:
„Eu îmi doresc foarte tare să joc pentru Rapid și să devin unul dintre fotbaliștii de care suporterii să fie mândri. Sper să evoluez ca titular din retur și să ajut echipa să iasă din impasul în care se află”.