Ionuț Badea contestă arbitrajul din meciul Chindia – UTA: „Sunt profund dezamăgit! Echipele și-au dorit să joace”
Ionuț Badea, antrenorul echipei UTA Arad, s-a declarat dezamăgit de arbitraj, după înfrângerea cu Chindia Târgoviște.
Partida dintre Chindia Târgoviște și UTA Arad s-a disputat marți, în cadrul etapei cu numărul 29 din Liga 1, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, iar echipa lui Emil Săndoi a învins cu scorul de 1-0, după golul marcat de către Daniel Florea, în minutul 87.
La finalul acestei partide, Ionuț Badea s-a declarat dezamăgit de deciziile arbitrului Marcel Bîrsan.
Ionuț Badea contestă arbitrajul din meciul Chindia – UTA
Deși a dorit să rămână elegant când a făcut referire la arbitaj, Ionuț Badea a fost vizibil deranjat după această înfrângere încasată pe finalul partidei cu Chindia Târgoviște.
„Nu a fost penalty. Sunt profund dezamăgit de acest lucru. Am întâlnit o echipă despre care știam că se apară bine. Totul a culminat cu această fază în final la care nu am ce să mai comentez. De multe ori, Chindia Târgoviște a fost văduvită de multe situații de arbitraj. Acum, a venit compensarea.
Echipele și-au dorit să joace și acesta este un lucru bun, dar, când vine o asemenea alterare din partea acestor oamenii, nu mai am ce să comentez. Am creat ocazii de gol, avem această situație de finalitate pe care nu o ducem la capăt, dar nu putem controla totul. Pentru că jucăm din trei în trei zile, apare o lipsă de concentrare și se pot întâmpla și ratări”, a spus Ionuț Badea, după meci, citat de Digi Sport.