Urmașul lui Laszlo Balint la cârma UTA-ei va fi Ionuț Badea (46 de ani). Vorbim despre antrenorul care a promovat cu FC Argeș în vara lui 2020, după meciul direct din Trivale, 1-1, cu UTA.
Între altele, fostul mijlocaș e nașul lui Bogdan Apostu, impresarul care a făcut aproape toate transferurile la gruparea „roș-albă”.
Iată și anunțul oficial el grupării arădene:
„Clubul UTA a ajuns în cursul acestei după-amieze la un acord cu antrenorul Ionuț Badea pentru preluarea postului de antrenor principal al echipei. Contractul este semnat pe perioada campionatului în curs, cu posibilitate de prelungire în vară, din partea clubului.
Opțiunea noastră pentru domnul Ionuț Badea a fost determinată de calitățile dovedite în cariera sa de antrenor, de faptul că este adeptul unui sistem tactic care se pliază pe calitățile și automatismele dobândite de componenții echipei noastre și de faptul că, fiind un poliglot care vorbește cinci limbi străine, poate gestiona fără probleme relația cu un vestiar multicultural cum este cel al echipei noastre.
Ionuț Badea a fost un jucător important pentru fotbalul românesc, adunând 275 de partide în tricoul unor echipe importante precum Dinamo, FC Argeș, FC Vaslui sau Oțelul Galați. Și-a început cariera de antrenor la FC Argeș, echipă pe care a condus-o în două mandate, dar a mai antrenat și la Pandurii Târgu Jiu, Universitatea Cluj, FC Brașov, Oțelul Galați, Concordia Chiajna și Astra Giurgiu. A fost de asemenea și antrenor secund al echipei naționale, în perioada 2014-2017.
Ne amintim cu plăcere de momentul în care, în vara anului 2020, UTA și FC Argeș au promovat la braț în prima ligă, la capătul meciului direct dintre cele două echipe, disputat la Pitești. Sperăm ca acele momente de bucurie să aibă o continuitate pentru Ionuț Badea, de data aceasta pe banca echipei noastre”.
Badea nu a avut rezultate grozave în sezonul precedent, el fiind demis de la conducerea tehnică piteștenilor în toamnă și mai apoi retrogradând cu Astra în Liga 2-a, în condițiile în care parcursul echipei giurgiuvene a fost compromis de „gestiunea” Eugen Neagoe.
Ionuț Badea va debuta sâmbătă (ora 13,30) în meciul pe care arădenii îl vor juca pe teren propriu cu Sepsi Sfântu Gheorghe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER