Ionuț Moșteanu a fost demis de la FC Argeș. Conducătorii echipei au început negocierile cu viitorul antrenor

Ionut Mosteanu reactioneaza in meciul de fotbal dintre FC Arges si FC Voluntari, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Nicolae Dobrin din Pitesti, vineri 30 octombrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

FC Argeș a rămas fără antrenor. Eșecul din meciul de Cupă cu Viitorul Târgu Jiu i-a fost fatal lui Ionuț Moșteanu, tehnicianul care a condus echipa în ultimele șase săptămâni. Conducătorii clubului din Pitești se gândesc să-l aducă pe Adrian Dulcea.

Ionuț Moșteanu a fost demis de la FC Argeș. Fostul secund al lui Ionuț Badea a rezistat doar o lună și jumătate pe banca „violeților”. Despărțirea de Moșteanu a fost decisă într-o ședință extraordinară, desfășurată chiar astăzi.

Tehnicianului i s-au reproșat rezultatele din ultima perioadă, dar mai cu seamă înfrângerea din partida cu Viitorul Târgu Jiu, echipă de liga a doua, din „șaisprezecimile de finală” ale Cupei României.

„Important este coaching-ul meu să fie unul bun, să putem ieși din zona asta mai puțin fericită. Numai muncind o să reușim! În toate palierele avem probleme, dar jucătorii au fost înțelegători și au pus osul la treabă”, a fost una dintre declarațiile lui Ionuț Moșteanu, care a stârnit zâmbete.

Adrian Dulcea, negocieri cu FC Argeș

Conducătorii echipei au început deja cu Adrian Dulcea. Fostul atacant al lui FC Argeș este foarte apreciat de fanii din Pitești și a mai antrenat echipa între anii 2013 și 2015, pe când aceasta evolua în Liga 3 și se numea SCM Argeșul Pitești. În acest moment, Dulcea antrenează formația Unirea Bascov, grupare din al treilea eșalon.

Publicat: 29 11. 2020, 18:48
Actualizat: 29 11. 2020, 19:21