Ionuț Neagu a reușit un gol de generic împotriva Legiei: „Sperăm să fim în cea mai bună formă la primul meci oficial”

Steaua a făcut egal cu Legia Varșovia, scor 1-1, în al doilea amical din aceast stagiu de pregătire. Golul egalizator a fost înscris după o reușită excepțională a lui Ionuț Neagu.

În al doilea amical din cantonamentul din Austria, Steaua a întâlnit un adversar mult mai tare decât în primul test, când a jucat contra celor de la Klagenfurt. A fost însă și o schimbare de atitudine. Jucătorii lui Mirel Rădoi au ținut-o în șah pe campioana Poloniei cu un joc solid.

Polonezii au deschis scorul, dar în minutul 70, Neagu a prins un voleu superb de la 25 de metri, care s-a dus direct în vinclu. Fostul mijlocaș al Oțelului spune că Steaua avea nevoie de un asemenea adversar în pregătiri:

„S-a văzut că a fost un adversar dificil, de nivelul nostru, cred. Am scos un rezultat bun și a fost o pregătire foarte bună. A discutat așa în mare cu fiecare (n.r. Mirel Rădoi) și ne-a transmis ce vrea de la noi. Sperăm să fim în cea mai bună formă la primul meci oficial„, a declarat Ionuț Neagu pentru DigiSport.

Nicușor Stanciu este și el de părere că amicalul cu Legia a fost util atât pentru moral, cât și pentru testarea capacității Stelei:

„Ne bucurăm că am revenit și că n-am pierdut acest meci. Era important să câștigăm, pentru moralul nostru în primul rând. Astăzi am arătat mult mai bine decât în meciul trecut. Ne-am simțit și mai proaspeți, am avut un antrenament lejer în ziua dintre meciuri. Mai trebuie să reparăm mici greșeli.

Colaborarea cu Mirel Rădoi este foarte bună, mă bucur pentru el că a ajuns așa repede aici. Toți ne înțelegem bine, ne dă sfaturi și sperăm să realizăm lucruri foarte bune împreună”, a spus Nicușor Stanciu.

Publicat: 26 06. 2015, 22:00
Actualizat: 26 06. 2015, 22:01