Ionuţ Negoiţă, finanţatorul clubului Dinamo, a negat faptul că Dan Nistor va pleca de la echipa roș-albă.
„Nu a fost nicio discuţie despre vânzarea lui Dan Nistor şi nici nu va fi. Dan nu pleacă de la Dinamo”, a spus, conform gsp.ro, Ionuţ Negoiţă, după ce apăruse informația că mijlocaşul în vârstă de 31 de ani ar urma să plece de la Dinamo pentru 300 de mii de euro.
De asemenea, recent, managerul general al lui Dinamo anunța. „Cu siguranţă că în viitor vor fi oferte, că sunt jucători de valoare, jucători de caracter. Dar eu sper ca nimeni să nu plece, pentru că Dinamo are în momentul de faţă unul dintre cele mai bune loturi care le-a avut în ultimii ani”, spunea Florin Prunea.
„Nu am cerut si nu voi cere sa plec de la echipa. Dau totul pentru Dinamo”, confirma Dan Nistor.
Dan Nistor a ajuns la Dinamo în vara anului 2016, atunci când a venit liber de contract de la Pandurii Târgu Jiu. În perioada iunie 2017 – ianuarie 2018 a îmbrăcat tricoul campioanei CFR Cluj, după care s-a întors la Dinamo. Până acum a jucat în 98 de meciuri, a marcat de 16 ori şi a oferit 37 de pase decisive în echipa „câinilor”.
De-a lungul carierei, Nistor a mai evoluat la Internaţional Curtea de Argeş, CS Mioveni, Pandurii Târgu Jiu şi Thonon Evian.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER