Ionuț Negoiță are în plan construcția unui nou stadion în Ștefan cel Mare, dorind ca în patru ani acest proiect să devină realitate.
„În patru ani îmi doresc să avem un nou stadion. Până atunci, toate meciurile pe care le vom putea juca pe Național Arena, o vom face acolo. La majoritatea partidelor am ieșit pe minus, însă suporterii noștri merită condiții decente.” a spus Ionuț Negoiță la Sport.ro
Așa cum ProSport a anunțat în ediția tipărită, Ionuț Negoiță a confirmat existența unor negocieri pentru aducerea fundașului Robert Herrera, acum în vârstă de 24 de ani.
„Ne dorim jucători cât mai buni pentru a îmbunătăți jocul. Există o discuție cu Herrera, e un jucător pe care ni-l dorim. Vom merge pe mâna jucătorilor tineri și cu precădere români, vor fi maxim trei străini în tot lotul. Vrem ca în sezonul viitor să prindem o cupă europeană, iar peste doi ani deja să atacăm câștigarea titlului”, a mai spus acționarul majoritar al „câinilor”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER