Ionuț Negoiță s-a convins și el de Pablo Cortacero: „E neserios! Nu s-a întâmplat ceea ce doream” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Ionuț Negoiță, fost acționar majoritar la Dinamo, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live, despre cedarea clubului către Pablo Cortacero.

Omul de afaceri din Capitală a asigurat că nu este el în spatele spaniolilor, așa cum s-a tot vehiculat, și îl etichetează pe Pablo Cortacero ca fiind „neserios”.

Totuși, acesta a explicat că a avut încredere în spaniol pentru că acesta a virat 550 de mii de euro în conturile clubului ca o garanție cerută de către Ionuț Negoiță.

Ionuț Negoiță, despre cedarea clubului Dinamo către Pablo Cortacero

De asemenea, Ionuț Negoiță a dat de înțeles că s-a încrezut în spanioli pentru că au avut pe lângă ei oameni precum Cosmin Contra și Cornel Țălnar, care au garantat pentru ei.

„E o pistă falsă, nu e nicio clauză, clubul a fost preluat cât a fost preluat de către suporteri și restul de către Cortacero. Din păcate, e neserios. Asta e problema. A început bine și a continuat prost.

Când a venit cu echipa mare, cu Contra, cu Melero, am crezut că el e cunoscut pe acolo, că e un om credibil, cu toate cele, plus de pe aici cu Țălnar, cu Șerdean. A venit înconjurat de niște oameni de fotbal care păreau că sunt ce trebuie, că fac echipă bună, că e cunoscut omul, cu Melero că o să îl ajute. La momentul respectiv, lucrurile arătau foarte bine. După care, nu știu ce s-a întâmplat. Omul a virat banii înainte sa fie acționar, am mers pe încredere. A dat mai mult de jumătate de milion.

Suporterii, pe partea cealaltă, nu voiau să preia, să își asume toată povestea, ca urmare, din păcate, așa a fost să fie. Nu s-a întâmplat ceea ce doream”, a spus Ionuț Negoiță, la ProSport Live.

Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, Ionuț Negoiță i-a somat pe șefii lui Dinamo și pe cei din DDB să elibereze birourile de la RIN și minihotelul de la Săftica.

Publicat: 27 05. 2021, 21:11
Actualizat: 28 05. 2021, 10:49