Acționarul majoritar al FC Dinamo, Ionuț Negoiță, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că fotbalul românesc se află într-un impas foarte mare, precizând că ar fi păcat ca mai multe grupări să se retragă din cauza problemelor financiare.
„E păcat ce se întâmplă la Vaslui și multe cluburi. Fotbalul românesc este într-un impas destul de mare. Ar fi păcat să se retragă echipele, dar e un moment de răscruce în fotbalul românesc. În următorii ani cred că vom reveni pe un trend ascendent. Facem tot ce putem ca lucrurile să meargă. Nu e simplu, mai e mult până lucrurile vor ajunge acolo unde trebuie. Pentru a face performanță e nevoie de muncă, de investiții și de răbdare”, a spus Negoiță.
Întrebat ce părere are despre reținerea lui Dumitru Dragomir pentru 24 de ore, Negoiță a răspuns: „E păcat ce se întâmplă. Nu cunosc detalii, dar nu poate fi decât o părere de rău pentru ce se întâmplă, deoarce libertatea e extrem de importantă”.
Președintele Consiliului de Administrație al SC Vaslui, Ciprian Damian, a declarat marți, că jucătorii echipei nu vor intra pe teren în meciul cu Steaua, dacă finanțatorul clubului Adrian Porumboiu nu le plătește restanțele salariale, care se ridică la 450.000 de euro până la finalul anului 2013.
Porumboiu a oprit finanțarea echipei după ce a intrat în conflict cu Damian, căruia i-a cedat anul trecut mai mult de 80 la sută dintre acțiunile clubului.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER