Ionuț Negoiță și avocatul său, trimiși în judecată în dosarul privind insolvența lui Dinamo! Ce acuzații i se aduc patronului din Ștefan cel Mare

Redactor:
Mihaela Gidei
Ionuț Negoiță și avocatul său, trimiși în judecată în dosarul privind insolvența lui Dinamo! Ce acuzații i se aduc patronului din Ștefan cel Mare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionuț Negoiță și avocatul său, Valentin Cristian Gheorghiță, au fost trimiși în judecată, vineri, pentru complicitate la bancrută frauduloasă, respectiv bancrută frauduloasă, în dosarul ce vizează insolvența clubului Dinamo, anunță Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București (PCAB).

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au dispus, vineri, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Ionuț Negoiță, fratele primarului de la Sectorul 3, Robert Negoiță, acuzat de complicitate la bancrută frauduloasă și pe avocatul Valentin Cristian Gheorghiță de la Baroul București, pentru bancrută frauduloasă în dosarul privind insolvența clubului Dinamo. Alături de aceștia au mai fost trimiși în judecată, pentru complicitate la bancrută frauduloasă, și administratorul judiciar al clubului Dinamo, Andrei Cătălin Dascăl, precum și asociatul unei societăți, Elena Cosma.

„S-a reținut că, în calitate de administrator special al societății Dinamo 1948 SA, în cadrul procedurii de insolvență, la data de 22.10.2014, în momentul în care a semnat planul de reorganizare și a făcut prezentarea și evaluarea activelor aflate în patrimoniul societății Dinamo 1948 SA, inculpatul G.C.V. a omis (a ascuns) o parte din activele acestei societăți, cu o valoare contabilă netă de 16,863,011.58 lei și o valoare reală de 5,179,032.74 lei, formate din stocuri în valoare de 504.158,05 lei, creanțe în valoare de 4,449,796.43 lei și disponibilități bănești existente în casierie și conturi la bînci în cuantul de 225.078,26 lei, în scopul reducerii frauduloase a creanțelor bugetare”, precizează Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a mai precizat că avocatul, pentru „aprobarea și implementarea frauduloasă a planului de reorganizare, întocmit în fals”, a beneficiat de sprijinul lui Ionuț Negoiță.

„N.I. care, la data de 17 noiembrie 2014, în scopul de a frauda bugetul de stat, respectiv pentru a reduce în mod fraudulos creanțele bugetare, a votat atât direct, cât și indirect, (prin intermediul societăților pe care le conducea (C.B.S. SRL, C.C.R. SRL, D.S.I. SRL, I.R. SRL, R.H.C SRL și R.H.M. SRL) pentru aprobarea planului de reorganizare propus de administratorul special, avocat G.C.V., cunoscând că în acest plan nu erau cuprinse active cu o valoare contabilă netă de 16,863,011.58 lei și o valoare reală de 5,179,032.74 lei”, mai spun procurorii.

Dosarul se va judeca la Curtea de Apel București.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vrăji în casa lui Silviu Prigoană?! Adriana Bahmuțeanu rupe tăcerea: „Mihaela și menajera se acuză…”
Vrăji în casa lui Silviu Prigoană?! Adriana Bahmuțeanu rupe tăcerea: „Mihaela și menajera se acuză…”
Cristi Chivu, în capul listei! Unde este favorit să devină antrenor
Cristi Chivu, în capul listei! Unde este favorit să devină antrenor
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu:
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă: «"Știm ce i-ai făcut lui…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Momentul pe care lumea nu-l ştie" înainte de scandalul Steaua - FCSB! Fostul conducător de la CSA are detalii explozive:…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Dublă lovitură pentru familia lui Silviu Prigoană! A suferit un AVC atunci când a auzit de moartea afaceristului
Dublă lovitură pentru familia lui Silviu Prigoană! A suferit un AVC atunci când a auzit de moartea afaceristului
Statul pune TAXĂ. Banii de care românii NU se vor bucura, deși i-au câștigat
Statul pune TAXĂ. Banii de care românii NU se vor bucura, deși i-au câștigat
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Ce riscă naţionala tricoloră dacă fanii români vor provoca incidente la meciul cu Kosovo
Ce riscă naţionala tricoloră dacă fanii români vor provoca incidente la meciul cu Kosovo
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
×