Ionuț Popa a izbucnit după ce ACS Poli s-a salvat în minutul 90+4: „A fost urât, groaznic, misterios… Chiajna bate tot ce-i stă în cale. Cred că și pe Real Madrid o băteau!”
Ionuț Popa lasă de înțeles că unele meciuri din ultima etapă din play-out au fost aranjate. ACS Poli a reușit să prindă locul pentru menținerea în Liga 1, după ce FC Botoșani a reușit să-i învingă în prelungiri pe cei de la Pandurii. Gorjenii au retrogradat astfel.
Final încins de play-out. ACS Poli a primit încă o șansă de a rămâne în Liga 1 după un gol marcat în minutul 90+4. Bănățenii aveau nevoie de victorie cu Gaz Metan, însă au făcut doar egal, 2-2. FC Botoșani le-a făcut o surpriză. Jucătorii lui Leo Grozavu au reușit să-i învingă pe cei de la Pandurii cu 2-1, cu un gol marcat în minutul 90+4. Gorjenii aveau nevoie, de asemenea, de victorie, iar la aceste rezultate au retrogradat.
Ionuț Popa lasă însă de înțeles că se știa de dinainte învingătorul la partida dintre FC Voluntari – Concordia Chiajna, scor 0-1. Antrenorul lui ACS Poli îi ironizează pe cei de la Chiajna și spune că „și pe Real Madrid i-ar fi învins”:
„Mă doare că Eric a jucat azi și nu a jucat la Târgu Jiu. Mă doare că i-am văzut pe Gaz Metan jucând fantastic azi și slab la Târgu Jiu. Noi ne-am gestionat nimic, a gestionat Dumnezeu. Am făcut câteva mișcări, am trimis vârf un fundaș central și cred că am avut penalty…După cum au fost celelalte meciuri, nu speram. Toată lumea, toți cei cu care am vorbit, știau că rezultatele vor fi clare, adică bate Chiajna la Voluntari și noi pierdem aici. Toți cei pe care-i știu eu și joacă la pariuri așa au zis. A fost urât, groaznic, fabulos, misterios! Cum vreți să-i spuneți… Cei cu inima au luat aspacardin Ne-am gândit și la celelalte meciuri, la Voluntari – Chiajna. Chiajna bate tot ce-i stă în cale, cred că și pe Real Madrid o băteau! Eu m-am uitat și la celelalte meciuri.
La pauză am avut un discurs scurt, scurt, scurt: „mai aveți 45 de minute să sperați la Liga 1”, a declarat Ionuț Popa.
ACS Poli va juca împotriva UTA-ei în barajul de menținere. Arad este orașul în care s-a născut Ionuț Popa, iar acesta spune că va fi un meci dificil pentru el: „Am fost la UTA de atâtea ori, dar ultima dată am plecat supărat, pentru că am vrut să promovez și mulți de acolo nu au vrut. Mi-aș dori ca UTA să promoveze în Liga 1, dar să rămână și ACS Poli…Ne-am rugat, am fost și la Prislop, Dumnezeu a fost aproape de noi și doar lui îi mulțumesc. UTA are prima șansă pentru că noi am jucat 50 de meciuri în acest sezon. Sper cu ajutorul lui Dumnezeu să trecem și de acest meci”.