Ionuț Popa: „Am fost slabi, Craiova a meritat să câștige. Dacă nu facem asta, suntem primii care retrogradează!” Explicația conflictului dintre jucători: „Pe Mitriță l-a mâncat undeva”
Ionuț Popa a fost sincer la finalul meciului pe care echipa sa l-a pierdut, 0-2 pe teren propriu cu CS U Craiova. La fel ca etapa trecută, cu CSM Poli Iași, antrenorul timișorean a fost nevoit să-l trimită pe Alin Șeroni, fundaș central, în atac, iar lipsa vârfurilor, consideră „Popică” îi transformă pe bănățeni în candidați la retrogradare.
„Craiova putea să câștige la scor. Se vede la echipă când îți lipsește un atacant. Am fost slabi și când am jucat 11 la 11. Nu meritam să egalăm la ocazia lui Vașvari. Am avut un atacant de conjunctură, Șeroni. După ce a fost eliminat fundașul stânga, am fost nevoit să-l aduc înapoi în apărare. Dacă nu aducem 2-3 jucători, retrogradăm! Avem nevoie de atacanți”, a spus Ionuț Popa, la Telekom Sport.
Întrebat despre incidentele petrecute la pauză, pe tunelul de la vestiare, Popa a oferit o explicație plastică, apoi a vorbit despre micul conflict pe care l-a avut cu Alex Băluță: „Kovacs a arbitrat excelent. La vestiare s-au întâmplat lucruri normale pentru fotbaliști, lucruri bărbătești. Pe Mitriță l-a mâncat undeva..Băluță mi-a zis că sunt un antrenor foarte bun, eu i-am zis că e un jucător foarte bun, dar să nu mai comenteze mereu când jucătorii noștri solicită ceva.”