Ionuț Popa, după CFR – Poli Timișoara 2-2. „Am pierdut pe o regulă nescrisă în fotbal. Arbitrul mi-a spus să-l iert”
ACS Poli Timișoara a pierdut cele trei puncte, la Cluj, în fața CFR-ului, după ce a condus cu 2-0, dar s-a văzut egalată până la finalul celor 90 de minute ale meciului din Gruia, scor 2-2/
Ionuț Popa, antrenorul celor de la ACS Poli Timișoara, a declarat că va face memoriu pentru deciziile pe care le-a luat în această seară arbitrul Andrei Chivulete, dar a subliniat și motivele pentru echipa sa a fost egalată:
„Victoria am scăpat-o la o regulă nescrisă, care demonstrează că 70-80% e noroc în fotbal. Noi vom depune memoriu pentru greșelile care s-au întâmplat. Nu am nimic cu arbitrul. El a fost simpatic, mi-a spus că dacă a greșit, să-l iert. Greșeala face parte din joc”. Terenurile de joc din România: „România lucrului bine făcut”, cum spune domnul Iohannis. Așa cum arată România, așa sunt și terenurile de joc”. „La Craiova am pierdut din două offside-uri, acum dedic acest punct viitoarelor alegeri parlamentare care vor avea loc”, a declarat Ionuț Popa la Dolce Sport.