Popa consideră că echipa sa va fi dezavantajată din nou în meciul cu Farul. Antrenorul lui Poli spune că nu are blatiști în echipă și nu se simte lucrat. Ionuț Popa este convins că greșelile de arbitraj de până acum împotriva Iașiului nu au fost întâmplătoare.
„E clar că arbitrii sunt direcționați împotriva noastră și sunt convins că ne vor dezavantaja și cu Farul. Nu are rost să mai comentăm. Eu vorbesc, eu aud. Degeaba pornești un război împotriva lor, că nu se rezolvă nimic. Mi-e lehamite de acum să mai vorbesc despre greșelile de arbitraj. Chiar devin ridicol în ochii unora. Poate suntem prea mici într-un război atât de mare. Echipa asta are nevoie de un rezultat bun pentru a ieși din acest impas”, a spus tehnicianul lui Poli Iași.
„Nu e o tragedie dacă retrogradăm” Ionuț Popa a adăugat că are tot lotul la dispoziție și că va încerca să alcătuiască echipa ideală. „Mă bucur că 8am tot lotul valid, acum trebuie să fac cea mai bună echipă. Trebuie să bag pe teren o echipă chibzuită, care să facă bine atât atacul, cât și apărarea. Nu ne vom arunca în atac și vom neglija defensiva”, a precizat Popa, care s-a gândit chiar și la un psiholog înainte de partida cu Farul, dar jucătorii au refuzat: „Am discutat cu jucătorii posibilitatea de a aduce un psiholog la echipă, dar au refuzat, spunând că eu sunt cel mai bun psiholog pentru ei”.
Tehnicianul formației din Dealul Copoului spune că, în cazul în care Iașiul va retrograda, nu va fi o tragedie: „Dacă jucătorii nu respectă ceea ce le spun eu, înseamnă că nu au valoare de prima ligă și vor retrograda. Nu e nicio tragedie dacă vom pica, tragedie este la Madrid. Vreau să anulez din start zvonurile care circulă pe la colțuri cum că ar fi jucători care nu și-au apărat corect șansele. Noi suntem o familie aici și jucătorii mei joacă pe teren”, a declarat Ionuț Popa.
Bogdan Onuț: „Nu vrem bani, vrem doar puncte” Pe căpitanul ieșenilor, Bogdan Onuț, nu îl deranjează faptul că alb-albaștrii vor juca fără prime: „E normal să evoluăm fără prime, din moment ce echipa este la retrogradare. Vrem puncte, nu bani. Acum nu ne gândim decât la victorie, banii mai pot aștepta. Dacă rezultatele apar, cu siguranță vor apărea și banii pe parcurs”.
” Nici juniorii nu fac gafele pe care le facem noi. Trebuie să jucăm bine ca să câștigăm, deși alte echipe înving și atunci când joacă prost.”– Ionuț Popa, antrenor Poli Iași
0 Fapt unic, Ionuț Popa nu are niciun jucător indisponibil pentru partida de astăzi, cu Farul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER