Ionuț Popa n-a venit!

Ionuț Popa n-a venit!
  • Publicat:
  • Actualizat:

În lipsa lui Ionuț Popa, prima ședință de antrenament din acest an, la care au participat 22 de jucători, a fost coordonată de antrenorul secund Narcis Ciocârlan și de antrenorul cu portarii, Ioan Câmpeanu.
Președintele executiv Sorin Boca a precizat că Ionuț Popa și-a depus demisia, iar în aceste condiții, Poli va avea un nou antrenor în zilele următoare. „Din păcate, antrenorul Ionuț Popa și-a prezentat demisia și nu cred că mai este vreo cale de întoarcere. Dacă până acum am reușit să-l conving să revină asupra deciziei când a anunțat că vrea să plece, acum nu cred că se mai poate”, a spus Boca, adăugând că va începe să caute antrenor nou. „Până ieri, din respect pentru domnul Popa, nu am discutat cu alți antrenori, dar tot ce pot să promit este că echipa va pleca în cantonament cu un nou antrenor principal. Avem și variante locale, discutăm și cu antrenori din afara Iașiului, dar încă nu știm exact cine va veni”, a declarat Sorin Boca.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit, alta n-a dezamăgit!
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit,…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"Lui Florin Prunea îi transmit că nu mă supăr pentru aberaţia spusă despre mine". Emil Grădinescu a tranşat subiectul |…
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”
×