Ionuț Popa revine în orașul său de suflet: „La Iași mă simt ca acasă!”
La câteva zile după calificarea în semifinalele Cupei României, Timișoara va juca, sâmbătă, în Copou, în orașul de suflet al tehnicianului Ionuț Popa. Iubit de suporterii ieșeni după ce a reușit să mențină echipa mai multe sezoane la rând în primul eșalon, după promovarea din 2004, „Profesorul” revine în orașul în care se simte ca acasă.
După două victorii obținute în fața Iașiului în acest sezon, prima ducând și la demiterea lui Nicolo Napoli, Popa se află în fața celei de-a treia confruntări cu echipa orașului său de suflet.
„Iașiul e orașul meu de suflet. Aici mă simt ca acasă. Întotdeauna am fost primit cu căldură aici și mă simt extraordinar. Oamenii din Iași îmi sunt la suflet, orașul îmi este drag. Faptul că lumea mă oprește pe stradă și mă salută, faptul că suporterii îmi strigă numele pe stadion înseamnă foarte mult pentru mine. De aceea Iașiul este și va rămâne un oraș special”, a declarat Ionuț Popa.
Deși a câștigat de două ori în fața Iașiului în acest sezon, Popică este de părere că trupa lui Eugen Neagoe pornește cu prima șansă. „Sper să alcătuim o echipă care din punct de vedere tactic să facă față jocului de la Iași. Vrem să jucăm un fotbal bun. Întâlnim o echipă care joacă bine acasă, cu jucători destul de buni în toate compartimentele, chiar foarte buni, doi atacanți, Golubovic și Cristea, au un mijlocaș care va fi convocat la naționala Ungariei, Bole, care poate decide jocul. Iașiul joacă agresiv, vom încercam să ne luptăm cu ei, mai ales că au dorința de revanșă că i-am bătut de două ori în campionat”, a mai spus Popa.