Iordache, gata de Rapid!**

Luat gratis de AEK Atena după o adevărată telenovelă între
Pandurii Târgu Jiu și Dinamo București, Ilie Iordache a dezamăgit
formația elenă, iar din iarnă se va întoarce în Liga I, urmând să
fie împrumutat la Rapid.

Grecii au mari probleme financiare, iar echipa merge foarte prost,
aflându-se la nu mai puțin de 12 puncte de primul loc. Există chiar
posibilitatea schimbării celor care patronează clubul, un grup de
americani tatonând puternic terenul. În aceste condiții, oficialii
celor de la AEK își doresc să scape de câțiva jucători, pe listă
regăsindu-se și Ilie Iordache. Singura problemă în rezolvarea
transferului ar fi salariul jucătorului, 210.000 de euro, unul
destul de mare pentru Rapid. Totuși, situația are și o rezolvare,
alb-vișiniii urmând să-i plătească jucătorului doar o parte din
salariu, restul fiind suportat de formația elenă.

Bajevic nu-i dădea nicio
șansă

Iordache nu s-a adaptat la AEK Atena, acest lucru fiind decisiv în
decizia conducerii elene în ceea ce privește rămânerea jucătorului
român și din iarnă. Ghinionul mijlocașului s-a numit Dusan Bajevic.
Conform ziariștilor greci, sârbul este un antrenor exclusivist,
care și-a format un grup de jucători pe care să se bazeze,
nemaiacordându-le șanse și altora. Iar Iordache se regăsește pe
lista celor care nu au fost pe placul lui Bajevic, ziariștii eleni
afirmând că românul nici nu se prea omora cu firea pe la
antrenamente.

2 meciuri a
evoluat până acum Iordache pentru formația elenă, nereușind să
înscrie vreun gol

AEK a pus ochii pe Helder

În afara faptului că vor trimite un jucător spre Rapid, oficialii
lui AEK Atena sunt interesați de un fotbalist de la echipa de sub
Podul Grant. Brazilianul Helder este cel care le-a atras atenția
elenilor, aceștia, după ce l-au urmărit la câteva meciuri, fiind
dispuși să îl achiziționeze pe fundaș din vară. Helder este doar
împrumutat în Giulești de Nancy, formație franceză de primă
ligă.

Publicat: 03 12. 2009, 08:45
Actualizat: 03 12. 2009, 08:46