Iordănescu a sintetizat perfect fiesta Stelei: „Drumul fericirii”! Fostul selecționer, dezamăgit că fanii l-au ignorat pe Becali: „Nu mă așteptam!”

Steaua a parcurs în această seară „drumul fericirii”, așa cum foarte bine a sintetizat Anghel Iordănescu evenimentele care au urmat după finalul meciului cu Brașov.

Zecii de mii de fani i-au însoțit pe Rusescu&Co până în Piața Constituției, punctul terminus al fiestei campioanei. Fostul selecționer a rămas uimit de valul de căldură transmis de susținători, însă a avut și o dezamăgire. În niciun moment, suporterii nu i-au scandat numele finanțatorului Gigi Becali, care ar fi meritat mai multă susținere, după banii investiți, crede Iordănescu.

Acesta se teme că problemele pe care le întâmpină patronul cu Justiția îl vor determina pe acesta să ia o măsură radicală în viitorul apropiat.

Cum îl cunosc eu pe Gigi Becali, nu va renunța la Steaua, dar mă tem de un anumit moment. Poate că va spune într-o bună zi: „Stop! M-am săturat!”

Eu așteptam ca la poza de grup cu trofeul să apară un banner cu „Mulțumim, Gigi!” sau „Suntem alături de tine, Gigi! Pentru că Steaua se identifică în acest moment cu patronul ei, sunt două entități inseparabile„, a explicat fosta mare glorie a Stelei, la Sport.ro.

Rugat să nominalizeze jucătorul cel mai important al Stelei din acest sezon, fostul selecționer nu a stat pe gânduri și l-a complimentat pe Reghecampf, cel pe care în trecut l-a dojenit pentru anumite decizii, dar care și-a pus amprenta asupra parcursului excepțional al roș-albaștrilor.

Nu știu dacă pot numi un singur jucător. Nota maximă pentru acest sezon o merită, fără doar și poate Reghecampf. El a fost cel mai important om din angrenajul Stelei„, a mai spus Iordănescu.

Publicat: 28 05. 2013, 23:10
Actualizat: 28 05. 2013, 23:14