Iordănescu, despre cazul „Budescu”! „Lăsați-l să se concentreze… El trebuie să înțeleagă că fotbalul înseamnă chin și sacrificiu, nu distracție!”

Anghel Iordănescu a comentat situația lui Constantin Budescu, după ce în ultima perioadă s-a speculat că golgheterul Ligii 1 ar putea să lipsească din lotul echipei naționale pentru dubla cu Ungaria și Grecia, din preliminariile Euro 2016, deși se află într-o formă extraordinară.

Iordănescu a lăsat să se înțeleagă că starul Astrei va fi la națională, dar i-a transmis acestuia că se așteaptă la o schimbare de atitudine. „Fotbalul nu înseamnă distracție! Înseamnă chin și sacrificiu”, spune Iordănescu.

Părearea mea este să aveți puțină răbdare, să așteptați puțin și să vedeți lotul convocat după etapa de săpătămâna viitoare.

Am trimis telegrame pentru 20 de jucători, dar cu siguranță nu toți se vor regăsi pe lista finală.

În momentul de față, doar două persoane știu dacă Budescu va fi sau nu va fi convocat. O persoană este Budescu și cealaltă o persoană din conducerea clubului Astra.

Lăsați-l pe Budescu să se concentreze, să se pregătească, să-și facă datoria față de echipa lui. Iar Budescu, dacă vrea cu adevărat să vină la națională, trebuie să-l ajute pe Șumudică să se califice.

Budescu trebuie să înțeleagă că fotbalul nu e o distracție! Fotbalul înseamnă chin, sacrificiu… Trebuie să te pui în slujba fotbalului„, a declarat Iordănescu la finalul partidei Concordia Chiajna – CFR Cluj, scor 2-1.

 

Publicat: 24 08. 2015, 23:27
Actualizat: 24 08. 2015, 23:28