Egalul cu Astra a învolburat serios apele în Ghencea! Publicul a răbufnit, Ilie Dumitrescu și-a dat demisia, iar Gigi Becali l-a numit antrenor interimar pe Edi Iordănescu. ProSport îți prezintă pe larg portretul noului antrenor, descris de jucători și de oficialii steliști.
Becali nu vrea să se mai pripească în numirea noului antrenor și, până va avea răspunsul lui Dan Petrescu, Edi Iordănescu va conduce trupa roș-albastră, iar primul meci îl va avea mâine, în Cupa României, cu Gaz Metan CFR Craiova. Iată că, la 13 ani de când tatăl său, Anghel Iordănescu, a părăsit Steaua, fiul cel mare are ocazia de a antrena cea mai galonată echipă din România. „În primă fază, va rămâne Edi Iordănescu interimar, un meci, două, trei, patru, cinci. Îl va ajuta și tatăl său. Puiu mi-a zis că mă ajută și că îl ajută pe Edi o lună-două, până când va veni un antrenor care să facă performanță. Nu va veni decât un antrenor cu experiență, care a confirmat”, a dezvăluit Becali.
Ce spun jucătorii? Instalat în funcția de antrenor secund odată cu aducerea lui Ilie Dumitrescu, Edi Iordănescu a câștigat imediat vestiarul. Deși mare parte dintre fotbaliștii roș-albaștri au căzut psihic după demisia lui Dumitrescu, sunt încântați totuși că le va rămâne alături Iordănescu: „Bine că rămâne Edi, că e un băiat extraordinar, aproape de noi, de vârsta noastră. Cu el nu vorbim doar despre fotbal, reușește să te mai rupă de fenomen și așa ne mai descrețim și noi frunțile. Plus că nu este un antrenor cu idei învechite, are o altă școală. E o plăcere să-l asculți, ne place că se implică mult la antrenamente, și în felul ăsta ne motivează și pe noi să dăm totul”, au spus jucătorii.
Cine este Edi Iordănescu? Produs 100% al Stelei! La 4 ani a fost adus de tatăl său, Anghel Iordănescu, la Steaua. După ce și-a făcut junioratul în Ghencea, la 17 ani a plecat la Sportul Studențesc, de unde, după un sezon foarte bun, a plecat în Grecia, la Panionios. Cu elenii, Edi Iordănescu a jucat un sfert de finală în cupele europene, fiind eliminat de Lazio Roma. A mai evoluat la FC Vaslui, Petrolul, cu care a și reușit să promoveze, Rocar și Focșani. La echipa din Vrancea, Iordănescu a fost declarat cel mai bun jucător din Liga a II-a.
Ce meciuri îl așteaptă pe Edi 23 septembrie CFR Craiova – Steaua (Cupa României) 26 septembrie Oțelul – Steaua (campionat) 30 septembrie Steaua – Napoli (Europa League) 2 octombrie Steaua – Sportul (campionat) 16 octombrie Dinamo – Steaua (campionat) 21 octombrie Utrecht – Steaua (Europa League) 25 octombrie Steaua – Pandurii (campionat) 30 octombrie Gloria – Steaua (campionat) 6 noiembrie Rapid – Steaua (campionat)
„Aș accepta sfaturi de la tatăl meu, dar nu cred că se va implica mult. Dacă nu coboară el în iarbă, preferă să nu se bage”, Edi Iordănescu, antrenor Steaua
„La Steaua e un om care a confirmat. Edi Iordănescu va rămâne interimar, unul, două, trei, patru, cinci meciuri. Și poate îl va ajuta și taică-său”, Gigi Becali, finanțator Steaua
„Nici nu mai știu câți antrenori am schimbat. Mulți, oricum. Pentru mine e un moment trist că a plecat Ilie Dumitrescu”, Eric Bicfalvi, mijlocaș Steaua
„Nici nu știu cine o să fie antrenor. Asta e doar treaba conducerii. Eu sunt obișnuit cu presiunea care există la un club mare precum Steaua”, Iasmin Latovlevici, fundaș Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER