Iorgulescu vrea să dea un „restart” întregului sistem: „E nevoie de o schimbare și la FRF! E inevitabilă”

Gino Iorgulescu a reușit să-l detroneze pe Dumitru Dragomir de la conducerea LPF după 17 ani în care Mitică a condus destinele Ligii I.

Noul președinte al Ligii Profesioniste promite o serie de schimbări în cadrul instituției pe care o conduce, dar vrea o modificare și la nivelul FRF. Iorgulescu va deveni, prin statutul FRF, vicepreședinte al Federației.

„Viitorul LPF îl văd ca pe o asociație care m-a angajat și sunt la dispoziția cluburilor. Totul va fi hotărât de comun acord cu cluburile. O să fim mai deschiși și vom încerca să recredibilizăm fotbalul românesc. E nevoie de o schimbare și la FRF. E inevitabilă, și Mircea Sandu a declarat că nu mai candidează anul viitor. Eu tot timpul am crezut într-o colaborare între LPF și FRF, dar constantările mele sunt că lucrurile nu au stat așa de bine. Au fost divergențe multe”, a declarat Gino Iorgulescu la DolceSport.

Publicat: 16 11. 2013, 16:42
Actualizat: 16 11. 2013, 16:43