Iorgulescu vrea sistem play-off / play-out, dar se teme de piedici: „Cred că nu toți șefii de club din Liga I vor dori acest lucru”

Gino Iorgulescu se află în fața celei mai mari provocări de la preluarea scaunului de președinte al LPF. Șeful fotbalului intern spune că are în plan implementarea unui sistem de tip play-off / play-out în Liga I, menit să crească spectaculozitatea competiției, dar se teme că va întâmpina opoziția mai multor șefi de cluburi

„Mă gândesc la o reducere a numărului de echipe din Liga I și implementarea unui sistem play-off / play-out. Astfel, spectacolul devine mai atractiv, meciurile mai interesante, iar publicul va reveni pe stadioane. Nu știu câte echipe vor fi, dacă 12, 14 sau 16, dar vă spun că sunt puțin îngrijorat pentru că sunt sigur că nu toți șefii vor fi de acord”, a spus Iorgulescu la TVR.

Președintele LPF a mărturisit că Liga I va avea acoperire națională după noua licitație a drepturilor TV: „Pot să vă asigur că și ultimul privitor, noțiune care le aparține celor din audiovizual, va vedea meciurile din Liga I. Mai multe detalii despre licitație nu pot oferi, deoarece nu eu mă ocup de asta, ci firma olandeză aleasă să se ocupe de acest lucru”.

Publicat: 10 03. 2014, 08:28
Actualizat: 10 03. 2014, 08:29